Vicepremierul Vasile Dîncu: Legea salarizării va fi cuplată cu reforma funcţiei publice. România e plină de privilegii

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, miercuri seara, că legea salarizării, la care Guvernul începe să lucreze, va fi cuplată cu reforma funcției publice, arătând că în această lege trebuie prevăzute principii de echitate și de ierarhie.
Iulian Tudor
13 ian. 2016, 21:08
Vicepremierul Vasile Dîncu: Legea salarizării va fi cuplată cu reforma funcţiei publice. România e plină de privilegii

Dîncu a arătat, la TVR1, că ministrul Muncii, Ana Costea, a anunțat că, până la mijlocul lunii februarie, se vor finaliza consultările cu partenerii sociali în privința legii salarizării, pentru a vedea standardele pentru fiecare profesie, modul cum se poate obține performanță și pentru a se aplica principiile, cum ar fi cel al echității și cel ierarhic.

„Trebuie discutat cu fiecare minister, cu fiecare categorie ocupațională, pentru a vedea standarde. Acum suntem pregătiți la fiecare minister cu standarde pentru fiecare profesie, vorbim de standarde de cost, despre modul în care se poate obține performanță, ce înseamnă performanță într-o anumită muncă, să vedem, să aplicăm câteva principii”, a precizat Dâncu.

Citeşte şi: Vasile Dîncu: Prioritatea ZERO este construcţia unui proiect de ţară, un nou model de guvernare

El a spus că un principiu important este cel al echității, arătând că este normal ca la aceeași categorie ocupațională să fie un singur fel de indemnizație egal, iar, pornind de la un standard ocupațional, să poată fi indexat salariul în funcție de realizări, de importanța muncii, de poziția ocupată, scrie Agerpres.

„Ar trebui un principiu ierarhic, să existe un raport între cel mai mic salariu și cel mai mare salariu, raportat la salariul președintelui ar trebui să fie acesta. În acest moment, există o grămadă de categorii de bugetari care câștigă mai mult decât președintele României. În acest moment, este foarte clar că noi trebuie să construim un standard de salarizare unic în România, pentru că România este plină de privilegii”, a mai explicat Dîncu.

Vicepremierul a arătat că legea salarizării va fi cuplată cu reforma funcției publice.

„Legea aceasta a salarizării, la care începem să lucrăm foarte serios acum, o vom cupla cu reforma funcției publice. Adică, noi ar trebui ca, în cadrul reformei funcției publice, să vedem câți funcționari publici, știm că în mare sunt în jur de 150.000, 10 % din cei ocupați în administrație. Între funcționarii publici și cei ocupați în spațiul public din zona bugetară e o diferență și trebuie să construim, și pentru aceștia, și pentru personalul bugetar, standarde care să respecte importanța socială a muncii și care să se cupleze cu salarizarea, pentru că trebuie să asigurăm demnitatea celor care lucrează în spațiul administrației. Nu poți numai să le ceri oamenilor să facă performanță și, în același timp, să nu dai nimic. Nu poți, în același timp, să vorbești despre funcționarii publici ca fiind ăla care te umilește la ghișeu”, a mai spus Dîncu.

El a mai arătat că sunt oameni cu aceeași pregătire care au salarii diferite și trebuie să se refacă strategia pentru funcția publică, pentru a preciza cum sunt selectați cei din spațiul administrației, cum sunt evaluați și cum sunt plătiți.

Vom propune criterii, sisteme de formare pentru cei care există acum, nu înseamnă că, dacă sunt mai în vârstă sau nu au studiile necesare, nu vor avea posibilitate, fiecare va avea o șansă să se integreze în sistem, însă vor fi criterii și nu se va mai face asta după bunul plac al politicienilor, după vremurile care vin„, a mai explicat Dîncu.

Guvernul a decis, în ședința de miercuri, să formeze un grup de lucru interministerial care să elaboreze noua lege a salarizării publice, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, care a adăugat că actul normativ ar urma să fie finalizat până la jumătatea lunii februarie.

Citeşte şi AVEREA vicepremierului Vasile Dîncu. Ce BUNURI deţine şi câţi BANI a câştigat în 2014

Suciu a precizat, după ședința de Guvern, că Executivul a aprobat două memorandumuri în acest sens, el arătând că legea salarizării publice va trebui reactualizată.

„În acest moment, avem 110 clase de salarizare și, dintre acestea, 24 sunt deja suprapuse, ca urmare a majorărilor salariului minim din 2010 și până acum într-un ritm accelerat (…), lipsesc criteriile de performanță. De asemenea, avem situații în care salariile de bază ale persoanelor cu vechime în muncă au ajuns să fie mai mici decât ale debutanților, tot ca urmare a modificărilor și a majorărilor salariilor minime în ultima perioadă și salariile celor cu studii superioare au ajuns să fie la nivelul celor cu studii medii. Acestea trebuie clarificate în acest grup de lucru interministerial”, a spus Suciu.

Potrivit lui Dan Suciu, acest grup interministerial va începe un proces de consultare cu toate instituțiile, ministerele, care să își poată exprima un punct de vedere în legătură cu modificările legii salarizării publice.

Astfel, o primă întâlnire va avea loc pe 14 ianuarie, iar ultima până pe 4 februarie.

„Vor fi aceste întâlniri cu fiecare minister în parte, cu reprezentanții autorităților locale, ale sindicatelor, cu comisiile de specialitate din Parlament. Se vor încheia într-un document de lucru, care va trebui prezentat într-o ședință de Guvern sau la nivelul Guvernului pentru ultimele detalii în perioada 5 — 10 februarie. Vom avea o formă finală a proiectului imediat după 10 februarie. E un efort consistent pentru această lună de a clarifica elementele menționate și de a găsi echilibrul just la nivelul salarizării publice, un document foarte așteptat”, a explicat Suciu.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Apare un nou permis de conducere. Noi reguli pentru toți șoferii din UE. Se vor aplica și în România
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Nativii care trec printr-o perioadă de vis. Totul le merge din plin
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Informație pentru cei care stau la casă. Se aplică neapărat în fiecare curte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație