Vicepreşedintele CE: Un NU la referendum va slăbi puterea de negociere a Greciei

Vicepreședintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis a declarat vineri că un vot negativ la referendumul de duminică nu ar întări puterea de negociere a Atenei cu creditorii săi, ci dimpotrivă, ar slăbi-o.
Filip Stan
03 iul. 2015, 07:45
Vicepreşedintele CE: Un NU la referendum va slăbi puterea de negociere a Greciei

‘Ar fi fals să presupunem că un vot pentru ‘nu’ ar întări poziția de negociere greacă. Dimpotrivă’, a spus Vicepreședintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis într-un interviu pentru cotidianul german Die Welt, apreciind că situația din Grecia este ‘mult mai rea decât săptămâna trecută’, înainte ca premierul grec Alexis Tsipras să întrerupă negocierile cu creditorii și să anunțe că va organiza un referendum.

Grecii sunt chemați să se pronunțe duminică asupra planului de asistență financiară al creditorilor — UE, BCE și FMI — care era încă în discuție până sâmbătă și care era atașat unui program care între timp a expirat sâmbătă. ‘Chestiunea referendumului nu este corectă nici faptic, nici juridic. Totuși grecii vor da duminică un semnal politic restului Europei’, a apreciat Dombrovskis, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Grecia: Varoufakis, SIGUR că ajunge la un acord cu creditorii indiferent de rezultatul de la referendum

Guvernul stângii radicale, care susține că nu are nicio intenție să scoată țara din zona euro, estimează că o victorie a lui ‘nu’ i-ar permite să fie ‘mai bine înarmat’ pentru a negocia un nou ajutor din partea creditorilor și o restructurare a datoriei țării.

Chiar în cazul reluării negocierilor ‘asta ar putea necesita câteva săptămâni, pentru a pune pe picioare un al treilea program (…) Marea necunoscută este dacă putem să ne înțelegem din punct de vedere politic’, a avertizat vicepreședintele CE.

Repetând că Bruxellesul ‘face eforturi ca Grecia să rămână în zona euro’, Valdis Dombrovskis mai subliniază că ‘Grecia este un caz izolat’ în zona euro, care ar fi devenit ‘mai solidă’ în cursul ultimilor patru ani.

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Alexia Eram a făcut furori la Milano! Ce ținută controversată a purtat fiica Andreei Esca – FOTO
Fanatik.ro
Cum se împăturesc, de fapt, hainele fără să se șifoneze. Metodele simple pe care ar trebui să le știe orice gospodină
Capital.ro
Codul Numeric Personal (CNP). Anunț pentru toți românii cu buletin. Se atribuie un nou CNP
Playtech.ro
Cum te poţi pensiona înainte de limita de vârstă. Regulile noi impuse de CNPP
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Navele militare ale SUA nu mai primesc combustibil în Norvegia. Reacția Guvernului de la Oslo
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Fundata are el mai curat aer din România. Refugiu perfect pentru odihnă
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Daniela Sterp a născut! Culiță Sterp și soția sa au devenit părinți pentru a doua oară. Primele imagini cu fetița lor
Cancan.ro
Nu e o glumă! Ce a putut să cumpere o româncă stabilită în Spania, cu doar 50 de euro, dintr-un supermarket local
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Maghiarii dau lovitura în inima Transilvaniei: Acum ori niciodată! Decizie din 9 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Trump declară că taxe vamale de 25% vor intra în vigoare pentru Mexic și Canada
MediaFlux
Șoc mondial: Trump redesenează lumea și îl amenință direct pe Zelenski
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă