Viceprimar din Argeş, băgat în spital după ce a încercat să aplaneze un conflict

O bătaie în plină stradă l-a băgat în spital pe un viceprimar din Argeş. Bărbatul vrut să aplaneze conflictul şi s-a băgat între tinerii scandalagii. În loc de mediere a urmat o ploaie de pumni şi picioare care l-a dus pe ales direct pe mâna medicilor.
Filip Stan
20 mai 2013, 20:19
Viceprimar din Argeş, băgat în spital după ce a încercat să aplaneze un conflict

Scandalul a avut loc în comuna Hârseşti. Mai mulţi tineri din două localităţi s-au luat la bătaie din cauza unei fete. Viceprimarul a încercat să-i despartă, însă a fost bătut măr. A ieşit dintre scandalagi cu o ambulanţă care l-a dus direct la spital.

„Incidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, pe o stradă din centrul comunei Hârseşti. Au fost înregistrate până acum trei plângeri pentru lovire şi o plângere pentru distrugere, în acest caz fiind vorba despre autoturismul celor din Bârla, care a avut de suferit în urma incidentului. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru ultraj contra bunelor moravuri şi încăierare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, agent principal Mădălina Bălănescu, potrivit Mediafax.

Din primele cercetări a reieşit că scandalul a izbucnit după ce patru tineri din comuna Bârla au plecat cu maşina de la un bar din Hârseşti, iar praful ridicat i-a deranjat pe localnicii aflaţi în zonă, însă există şi persoane care spun că bătaia a izbucnit din cauza unei fete. După o primă încăierare, cei patru au fugit şi s-au întors însoţiţi de doi prieteni.

Ulterior, viceprimarul Marian Turcea a ajuns în zonă şi a încercat să aplaneze conflictul, dar a fost lovit de tinerii veniţi din comuna Bârla.

Viceprimarul de la Hârseşti nu a dorit să comenteze incidentul, dar recunoaşte că a încercat să aplaneze conflictul, el fiind rănit.

Alte patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fără a necesita internarea. Viceprimarul, care a rămas internat la Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piteşti, are copci la cap şi la faţă, mâna dreaptă în gips, mai multe fracturi, traumatisme craniane şi faciale şi va fi operat.

Poliţiştii audiază persoanele implicate în conflict şi martorii, pentru a stabili împrejurările în care a avut loc incidentul.

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Patru țări din Europa care merită vizitate cel puțin o dată. Surprind cu peisajele uimitoare și prețurile mici
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Anca Alexandrescu, reacție după respingerea definitivă a candidaturii lui Călin Georgescu: “Ne merităm soarta. Prea puțini oameni în stradă, vor să rezolve altcineva problemele lor”
Capital.ro
S-a aflat cine îl va înlocui pe Călin Georgescu. Are deja semnăturile: E cel mai normal...
Playtech.ro
Actul care îţi asigură o pensie mai mare. Trebuie depus cât mai repede la Casele de Pensii judeţene
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
„Ucigaşul cu arbaleta”, condamnat pe viață pentru uciderea a trei femei. Ar fi fost influenţat de mesajele lui Andrew Tate
wowbiz.ro
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Spynews
Mai bun decât carnea! Ciupercile pregătite astfel au gust chiar mai bun decât orice prăjeală
Spynews
Maria Constantin, încurajată de soț să se îmbrace provocator. Cum reacționează artista la comentariile lui Robert Stoica: „Știu că nu mai am 20 de ani”
Evz.ro
Schimbări la contorul de curent. Câți s-ar mai descurca la citirea indexului?
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
El este Alexandru, tânărul de doar 22 de ani care a murit în accidentul cumplit din Constanța! Acesta venise în vizită la tatăl și sora lui
Cancan.ro
Vedetă, ARESTATĂ după ce a fost dată afară dintr-un reality show! Ce s-a întâmplat e ireal
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii trebuie să îi declare. Se aplică un impozit de 70%
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
"Mă tem să nu îmi pierd soţia" Igor Cuciuc trăiește un calvar după ce și-a pierdut singura fiică, pe Andreea
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Lovitură pentru acești pensionari! Răsturnare privind OUG-ul referitor la seniori. Prima reacție a Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pericolul pe care nu vrem să-l vedem: Dacă suveraniștii cer intervenția militară a Rusiei?