Viceprimarul Ploieştiului promite că va construi Spitalul Municipal de Urgenţă

După o lungă perioadă de timp în care subiectul privind construirea "Spitalului Municipal de Urgență Ploiești" nu a mai fost unul de notorietate în rândul administrației publice locale, acesta reintră în atenția noii conduceri a Primăriei Ploiești.
George Russo
23 dec. 2020, 14:15
Viceprimarul Ploieştiului promite că va construi Spitalul Municipal de Urgenţă

Viceprimarul Daniel Nicodim spune că aleșii locali au dezbătut vineri, în cadrul unei ședințe extraordinare, un nou proiect HCL care prevede anumite modificări legate de condițiile în care terenul situat pe strada Torcători din Ploieşti, aparţinând Ministerului Apărării Naţionale (fosta cazarmă), să intre în patrimoniul municipalităţii.

Potrivit documentului, cea mai importantă cerință a MApN este aceea că termenul în care municipalitatea, cu sprijinul Agenției Naționale de Locuințe, trebuie să ofere 8o de unități locative să fie de 5 ani, nu de 10 ani, așa cum se prevedea într-o anterioară hotărâre a Consiliului Local Ploiești, scrie Ph-online.ro.

Viceprimarul Ploieştiului promite că va construi Spitalul Municipal în acest mandat

În acest context, consilierul local Robert Vâscan a cerut lămuriri legate de acest termen, în contextul în care Primăria Ploiești nu ar reuși să ofere MApN-ului locuințele la timp.

„Aceste locuințe se fac prin ANL, iar în hârtia de la MApN se prevede că în cazul în care, din motive obiective, care nu țin de Primăria Ploiești, nu se vor putea finaliza lucrările, se poate prelungi acest termen”, a fost răspunsul celor din cadrul Direcției de Patrimoniu.

În final, proiectul a fost votat în unanimitate. Acest lucru l-a făcut pe viceprimarul Daniel Nicodim să susțină faptul că proiectul „Spitalul Municipal de Urgență Ploiești” este unul asumat de tot legislativul ploieștean.

„Înțeleg că tot Consiliul și-a asumat acest proiect și înțeleg să risipesc temerile colegilor noștri, deoarece ne-am asumat ca în acest mandat să realizăm acest spital și o vom face!”, a susținut viceprimarul Daniel Nicodim la finalul şedinţei.

Citeşte şi: Program de guvernare. Schimbările anunţate în Sănătate. Priorităţile lui Vlad Voiculescu

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cât detergent pudră se pune la o singură spălare, de fapt. Greșeala pe care multe gospodine o fac
Capital.ro
Zi de doliu în România. Ne despărțim de un mare nume al țării: O să rămâneți în amintirea noastră pentru totdeauna!
Playtech.ro
Ce este ploaia însângerată, fenomenul care va ajunge şi în România în următoarele zile. Afectează toată Europa
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Julieta Szönyi, actrița care a cucerit România cu roluri memorabile. A jucat și cu Belmondo
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Românii rămân fără căldură de Paște! Anunțul făcut de Termoenergetica București
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
SUA, gata să renunțe la eforturile de negociere a unui acord de pace Rusia – Ucraina. Trump are și alte priorități, anunță Rubio
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai