Luni după prânz, la Serviciul de Urgenţă 112, din Hunedoara, s-a primit un apel de la un turist, acesta spunând că sunt aproximativ 40 de persoane blocate undeva în Munţi Parâng, pe un traseu montan.
Citeşte şi NINSORI în România. La Vârful Omu, STRATUL de ZĂPADĂ depăşeşte 20 de centimetri
Respectivul grup a plecat de dimineaţă de la cabană şi se afla pe ruta de întoarcere a traseului prestabilit. Din cauza viscolului puternic din zona respectivă, oamenii au trebuit să se adăpostească, nemaiputând continua drumul. În aceste condiţii, aceştia au cerut ajutorul salvamontiştilor şi al jandarmilor montani.
Din descrierea oamenilor, autorităţile au reuşit să identifice locul în care s-ar afla grupul şi o echipă a plecat deja să îi salveze. În cele din urmă, salvamontiştii şi jandarmii montani au reuşit să ajungă la cei blocaţi, făcând acum toate eforturile pentru a-i duce pe aceştia în siguranţă la cabană.