Victor Becali: Averea lui Gigi Becali nu poate fi sechestrată pentru 400.000 de dolari

Victor Becali a declarat pentru România TV că familia a primit cu tristeţe vestea că Gigi Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare, toate rudele fiind aproape de soţia şi cele două fiice ale inculpatului. Mai mult, acesta consideră că averea lui Gigi Becali nu poate fi sechestrată pentru 400.000 de dolari.
Claudiu Popa
20 mai 2013, 19:03
Victor Becali: Averea lui Gigi Becali nu poate fi sechestrată pentru 400.000 de dolari

Cu toate că Victor Becali este fericit că dosarul în care este implicat se rejudecă, în aceeaşi zi, vărul său, Gigi Becali, a fost condamnat la trei ani de închisoare, lucru care a întristat toată familia, potrivit România TV. Bărbatul a adăugat că întreaga familie îi este aproape, în aceste perioade grele.

Din păcate, se întâmplă invers. Cred că familia mea, ca şi familia lui, trebuia să fie alături, mai ales că în familie nu prea avem băieţi. Oricum, trebuie să fie alături de familie şi să simtă prezenţa unui bărbat. Surorii lui i s-a făcut rău, chiar şi fata mea se simte foarte rău. Avem asistente medicale, nu se pune problema de intervenţia unui echipaj medical, e mai mult aşa sufleteşte„, a spus Victor Becali.

Citeşte şi Gigi Becali s-a predat la Poliţie

Vărul lui Gigi Becali a adăugat faptul că în astfel de momente, potrivit tradiţiei, la macedoni, toate rudele mai apropiate se adună şi stau împreună. El a ţinut să precizeze că soţia lui Gigi este o femeie puternică şi va avea grijă de cele două fete, cu sprijinul întregii familii.

La noi, la macedoni, orice se întâmplă se adună toate rudele mai apropiate. Când s-a comunicat sentinţa, fiica mea m-a sunat plângând şi atunci mi-am dat seama de sentinţă. Dacă fata mea plângea, şi era cu ele (soţia şi fiicele lui Gigi Becali), vă daţi seama că a fost aceeaşi situaţie. Soţia lui este o femeie destul de puternică, trebuie să fie pentru fete. Nu toată lumea poate să aibă atâta stăpânire de sine„, a adăugat vărul lui Gigi Becali.

Întrebat de Victor Ciutacu dacă finanţatorul Stelei va cere graţiere preşedintelui României, Victor Becali a declarat că nu ştie, dar, îl consideră pe Gigi un „om orgolios” şi „mai puternic decât pare”.

„Gigi este un om orgolios, un om poate mai puternic decât pare, nu ştiu, sunt chestiuni în care nici eu nu ştiu ce aş face. Vă spun că este un om orgolios şi mândru”, a spus el cu privire la cererea de graţiere pe care Becali are posibilitatea să o facă.

Citeşte şi Gigi Becali, condamnat la trei ani de ÎNCHISOARE CU EXECUTARE

În ultimul rând, vorbind despre afacerile fostului europarlamentar, Victor spune că atât Steaua, cât şi restul afacerilor, sunt în siguranţă, acestea având conduceri proprii. Privind soţia şi cele două fiice, impresarul spune că ele vor fi în siguranţă, datorită „unităţii dintre rude”. Nu în ultimul rând, el a ţinut să precizeze că averea condamnatului nu va fi sechestrată pentru câteva sute de mii de dolari.

Steaua are o conducere, un manager general, este pus un preşedinte. Dacă are nevoie de sprijinul nostru, cu MM şi Valeriu Argăseală, vor avea sprijinul nostru. Nu este treaba noastră să conducem un club. E greu să joci rolul unui tată. Pot să joc rolul de unchi, sigur mama lor, matuşa lor, la noi este altfel, este o unitate mai mare între rude. Are nepoţi care se ocupă de afacerile familiei, nu sunt probleme. Averea lui Gigi Becali nu poate fi sechestrată pentru 300-400.000 de dolari„, a conchis Victor Becali.

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce a putut să găsească o fetiță de 3 ani în pietriș. Părinții au rămas muți de uimire când au văzut comoara descoperită
Capital.ro
Regulă nouă la bloc 2025. Interzis pentru românii care stau la bloc. Amendă de 6.000 de lei pentru vecini
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
Ce se ascunde în spatele propunerii lui Nicușor Dan de a negocia cu Antonescu și Lasconi o ieșire din cursa pentru Cotroceni
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Zodiacul iubirii pentru aprilie. Plăceri senzuale și ispite noi. Nu toate semnele vor rezista tentațiilor
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
Usher, vrăjit de o româncă! Cine e Roberta Maria, bomba sexy care a petrecut pe Arena O2, din Londra, cu artistul internațional
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunțul serii despre Ion Iliescu. Ce se va întâmpla cu fostul președinte al României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Anunț pentru toți românii care plătesc facturi la curent prin PPC (fostă Enel) sau Hidroelectrica. Cât va costa energia electrică de la 1 iulie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București