Victor Ciutacu a stat cu ochii pe manifestaţia prilejuită de ziua lui Călin Georgescu şi a constatat că s-a redus numărul simpatizanţilor, dar aşa e când organizezi aşa protest pentrz Mesia în post. Nu a fost singura concluzie. „A trecut si ziua alesului suprem, tot nu avem mostenitor cu acte al miscarii suveraniste, pentru ca desi george simion forteaza nota e si legitim sa faca asta, Calin Georgescu refuza cu indaradnicie să se mai asocieze cu el. O fi precaut si nu vrea sa isi ingreuneze situatia penala, o fi amarat ca a fost aproape de marea lovitura politica si i sa naruit castelul cu sperante de marire , o fi ciudos ca la facut patriotul fascist si legionar in trecut, respectiv dement acum doua saptamani , habar n-am. sincer nici nu ma preocupă intens. are omul motivele lui si gata. nu poti patrunde cu forta in mintea omului si pace, dar poti vedea ce este in jurul tau”, a declarat Victor Ciutacu în direct la România TV.
„Ca familia Georgescu nu a vrut sa participe fizic la asa zisa mare aniversare colectiva, ca fostul candidat a ajuns la politie sa semneze in procedura de control judiciar intr-un semianonimat obscur, parasit la vedere, inclusiv de televiziunea care l-a tinut 3 luni in geam ca pe cainele care dadea din cap in Dacia 1310. Ca in ciuda tuturor presiunilor facute asupra lui, publice, mediatice, informale, Calin Georgescu refuza sa ii transfere public stafeta suveranismului lui George Simion și s-a îndărădnicit și astăzi, când era, teoretic, cel mai bun moment politic major, că practic și ana maria gvarila inventata ca accesoriu cu partid la purtator pentru mesianicul care a socat sistemul si a sedus electoratul a refuzat ferm sa participe la manifestările omagiale din cadrul festivalului cantarea Georgescului”.
„In mod normal furia populara generata de anularea alegerilor și de eliminarea administrativă din cursă a depozitarului speranțelor a peste 2 milioane de votanți ar fi trebuit să adune laolaltă zeci, dacă nu sute de mii de protestari, dar la noi nimic nu e normal, nici furia nu e chiar asa manioasa, nici popularu nu mai e cea fost odata, nici milioanele de adepți nu sunt atat de disponibili sa faca urat in fata guvernului in numele unui crez politic. Daca stai sa pierzi un ceas pe Tiktok ai impresia ca fierbe tara si da in clocot in real life, cum zic influencerii, mai subtire ca bate la ochi. in plus a inceput militia sa umble prin cartiere dupa nervosii din piata, iar Fiscul sa ii caute la incasari pe uneltitori, ceea ce a redus semnificativ numarul trezitilor in constiinta”, a mai spus Victor Ciutacu.
„Când faci meseria asta, dacă ai glandă, îți asumi și muile, și urările de pușcărie; uneori chiar eventualele bruscări sau chiar violente. Cu ocazia asta, fac o invitație colectivă omologilor mei din toate televiziunile de (să zicem) știri. Să ieșim împreună, toți, nepăziți, într-o zi oarecare, în mijlocul poporului suveran. În metrou, la piață, la market, în parc, la meci…”, a scris Victor Ciutacu pe Facebook după ce a fost contestat la mitingul de ziua lui Călin Georgescu.