Schimbarea preşedintelui FRF, va determina cel mai probabil schimbarea lui Victor Piţurcă din funcţia de selecţioner. Cum în luna februarie va avea loc tragerea la sorţi a grupelor de calificare la Euro 2016, iar din 5 martie tricolorii încep seria amicalelor, urmând să joace cu Argentina, este necesară găsirea unui antrenor dispus să preia echipa reprezentativă.
Principala provocare a celor de la FRF este să-i facă pe tehnicieni să renunţe la contractele pe care le au în derulare, toţi cei valoroşi având angajamente ferme la echipe de club. Unul dintre cei contactaţi, Ladislau Boloni, a declarat duminică seara, la finalul partidei pe care formaţia sa, Al Khor, a câştigat-o cu scorulo de 1-0 pe terenul formaţiei lui Răzvan Lucescu, El Jaish, în campionatul Qatarului.
„Acum câteva săptămâni, am fost ofertat de naţionala României, însă am refuzat propunerea primită din respect pentru Al-Khor, club la care sunt sub contract până în 2014„, a spus Ladislau Boloni, citat de stiridesport.ro.
În Qatar, echipa lui Boloni ocupă poziţia a 9-a din 14 cu 15 puncte după 13 jocuri, iar contractul antrenorului cu această grupare este valabil până în vara anului viitor.