Victor Ponta a cerut identificarea şi sancţionarea agresorilor lui Daniel Barbu

Premierul Victor Ponta a anunţat că a cerut identificarea persoanelor care l-au agresat pe ministrul Culturii, Daniel Barbu, şi sancţionarea acestora contravenţională sau penală, apreciind că o astfel de agresiune este inacceptabilă şi că, în lipsa unor măsuri, ţara poate fi cuprinsă de anarhie.
Romania TV
17 oct. 2013, 19:37
Victor Ponta a cerut identificarea şi sancţionarea agresorilor lui Daniel Barbu

El a precizat, la Antena 3, că a fost informat de către şeful Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) şi reprezentanţii Jandarmeriei despre această agresiune şi că a discutat imediat cu ministrul, care „este bine”.

Premierul a mai afirmat că, într-o societate care trebuie să accepte diversitatea opiniilor, el nu-i consideră duşmani pe cei care protestează paşnic împotriva Guvernului şi nici nu ar accepta ca cineva să intervină violent împotriva acestora.

„Faptul însă că un ministru care are o anumită opinie şi care foarte greu stârneşte o dorinţă de agresiune să fie agresat este inacceptabil”, a adăugat Ponta.

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, care participa joi seară, în Club A, în Centrul Vechi al Capitalei, la o dezbatere culturală, a fost huiduit de câteva zeci de protestatari faţă de proiectul Roşia Montană, care au intrat în local şi nu l-au lăsat ulterior să plece, spărgându-i luneta maşinii.

Ministrul Daniel Barbu a participat, joi seară, la evenimentul „Cafeneaua critică”, de la ora 19.00, în Club A. Câteva zeci de manifestanţi aflaţi în local au întrerupt dezbaterea, au desfăşurat pancarte, au aruncat cu bancnote false în demnitar şi l-au huiduit, întrebându-l „Câţi bani ţi-ai luat?” şi cerându-i demisia.

Dezbaterea nu a mai fost reluată, ministrul hotărându-se să plece. Afară, protestatarii au blocat drumul autoturismului în care se afla demnitarul. De asemenea ei au spart luneta maşinii, ministrul reuşind să plece datorită intervenţiei forţelor de ordine.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Gigantul din România care face angajări pe bandă rulantă. Nu e nevoie de studii superioare, iar pe lângă salariu se oferă și 5 prime speciale
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Tragedie în fotbalul românesc. A murit în floarea vârstei
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Era sau nu vaccinat Luca Manolache?! Mama lui rupe tăcerea: 'Peste tot ne întrebau însă dacă a
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dezastru pentru Călin Georgescu. Verdict definitiv. Decizia luată de judecătorii CEDO azi, 6 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Cine este generalul roman in varsta de 101 ani acuzat de tradare in favoarea Rusiei.
MediaFlux
Răsturnare de situație la prezidențiale. Cifrele arată cine intră în turul doi
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti