Victor Ponta: Acuzaţiile subsecretatului de stat Victoria Nuland îl vizează pe Viktor Orban VIDEO

Premierul Victor Ponta răspunde în scandalul declaraţiilor subsecretarului de stat american, Victoria Nuland. Nuland a lansat un atac extrem de dur la adresa unor lideri politici din Europa centrală, fără a le da însă numele.
Filip Stan
03 oct. 2014, 10:54
Victor Ponta: Acuzaţiile subsecretatului de stat Victoria Nuland îl vizează pe Viktor Orban VIDEO

Premierul Victor Ponta şi liderii PSD spun că Victoria Nuland s-a referit la Viktor Orban, premierul maghiar care se află în acest moment într-o vizită în România.

„Cred că şi preşedintele Barack Obama şi doamna subsecretar Nuland au o poziţie publică deja, extrem de critică, vizavi de ceea ce se întâmplă în ţara vecină, faţă de Ungaria. Şi cred că dumneavoastră azi, fiind chiar în România şi chiar la Bucureşti, dacă nu mă înşel, domnul Orban (n.r. premierul ungar Viktor Orban), aveţi ocazia să-l întrebaţi. Eu, ca prim ministru al României, nu vreau sau nu pot să comentez în public uitându-mă peste graniţă la alţii”, a spus premierul după ce a participat la deschiderea seminarului internaţional ‘Penser l’Europe’, în Aula Academiei Române, ca răspuns la declaraţia subsecretarului de stat american Victoria Nuland.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, spune că este vorba de probleme la care au reacţionat, în trecut, şi instituţiile europene. El afirmă că toţi partenerii noştri europeni şi nord-atlantici ştiu că Viktor Orban are un comportament despotic, că a redus libertatea presei şi a instituţiilor din ţara vecină şi a promovat o politică inacceptabilă pentru un stat membru al UE şi NATO.

Subsecretarul de Stat american pentru Afaceri Euroasiatice, Victoria Nuland, a criticat joi liderii central-europeni care profită de apartenenţa la UE şi NATO dar ignoră valorile democratice, precum şi protejarea oficialilor corupţi de urmărirea judiciară. Totuşi, ea nu a nominalizat explicit niciun lider şi nicio ţară.

Într-un discurs susţinutul la Washington în cadrul CEPA (Central Europe Strategy Forum), Nuland a subliniat faptul că în urmă cu 25 de ani, cetăţenii din Europa Centrală s-au ridicat pentru dreptul la organizarea de alegeri libere, au construit instituţii puternice şi independente, o societate civilă şi o presă vibrantă.

„In intreaga Europa Centrala, coruptia e un cancer care ameninta visul celor care au luptat pentru el in 1989. Avem lideri care profita de avantajele NATO si UE, si par sa fi uitat de valorile pe care se bazează aceste institutii. Azi ii intreb: cum puteti dormi linistiti sub protectia art. 5 al NATO in timp ce vorbiti despre „democratie non-liberala”, teorie impinsa pana la ultranationalism, despre restrictionarea presei libere sau demonizarea societatii civile? As întreba acelasi lucru despre protejarea de urmarirea penala a oficialilor corupti, despre ignorarea Parlamentulului cand va este convenabil sau despre protejarea afacerilor murdare care cresc dependenta tarilor dvs. de o sursa de energie straina, in ciuda politicilor declarate liberale. Azi trebuie sa ne reinnoim promisiunile. Suntem mai puternici impreuna si multi din intreaga lume, care isi doresc aceleasi libertati, depind de noi”, a spus Nuland, declaraţia fiind postată şi pe pagina de Facebook a Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Permis de conducere pentru pensionari. UE ordonă control obligatoriu. Vin reguli noi din 2025
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Capcana de la semafor. Rămâi pe loc fără permis
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri