„Chestiunea cu finanţarea, şi anul viitor anul acesta, avem două miliarde în plus pentru a plăti hotărârile judecătoreşti. E un drept corect câştigat de către profesori, ne-am asumat faptul că plătim hotărârile toate judecătoreşti, anul viitor procentul e mai mare, 25%, în 2015 va şi mai mare. Dar e o încărcătură bugetară de două miliarde de lei numai hotărârile judecătoreşti. Şi vă rog să spuneţi lucrul ăsta, că noi plătim de fapt acum şi foarte bine facem, dăm înapoi ce le-a tăiat Boc, pentru că e uşor să zici, vrem, vrem mai mult. Acum plătim şi bine facem ce le-a tăiat profesorilor Boc”, a precizat Ponta.
El a vorbit şi de banii pentru programul operaţional regional necesar pentru terminarea şcolilor începute.
„Şi la rectificare acum, la ultima rectificare de acum o săptămână, 12 milioane bani pentru completare pentru profesori. Am făcut cerere la Comisia Europeană 350 de milioane de euro îi luăm de la alte programe, îi punem pe programul operaţional regional pentru a termina toate şcolile începute pe programul operaţional regional. Deci dacă adunăm, aceste lucruri sunt importante să le spunem. Nu înseamnă că rezolvăm toate problemele sau că cine ştie ce lucruri fenomenale, dar sunt lucruri importante pentru că noi punem la loc, nu tăiem absolut nimic”, a adăugat Victor Ponta.
El a arătat că a înţeles că mare parte din revendicările sindicatelor din Învăţământ sunt corecte şi întemeiate.
„Am înţeles şi cred că în mare parte din revendicările sindicatelor sunt corecte şi întemeiate şi eu vreau să avem o atitudine şi le-am cerut miniştrilor să aibă o atitudine cu totul şi cu totul diferită faţă de ce aveau sindicatele în 2010-2011, sper că nu le e dor după acele vremuri, sunt şi câteva lucruri pe care nu avem cum să le rezolvăm acum dar vreau să le facem împreună”, a mai spus Ponta.
El a făcut aceste precizări la Atelierele Viitorului pe educaţie ale PSD, unde a fost prezent pentru câteva minute.