Băsescu a semnat decretul pentru interimatul lui Ponta la Ministerul Sănătăţii

Premierul Victor Ponta a fost desemnat ministru interimar al Sănătăţii, printr-un decret semnat, miercuri, de către preşedintele Traian Băsescu.
Romania TV
03 oct. 2012, 11:11
Băsescu a semnat decretul pentru interimatul lui Ponta la Ministerul Sănătăţii

„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat miercuri, 3 octombrie a.c., Decretul prin care se ia act de demisia domnului Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii, şi se constată încetarea funcţiei acestuia de membru al Guvernului. De asemenea, preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat miercuri, 3 octombrie a.c., Decretul pentru desemnarea domnului Victor-Viorel Ponta, prim-ministrul Guvernului României, ca ministru interimar al Sănătăţii”, informează un comunicat transmis de Preşedinţie.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, după şedinţa conducerii USL, că nu s-a discutat în cadrul Uniunii despre Ministerul Sănătăţii în ceea ce priveşte interimatul său, numirea unui alt ministru sau o rocadă, el arătând că nu are de făcut nicio altă propunere la minister până la alegeri.

„Nu s-a discutat nimic în cadrul USL pentru că nu am de făcut nicio altă propunere până pe 9 decembrie. Prefer să existe în toate ministerele cât mai multă stabilitate. De aceea, la Ministerul Sănătăţii, practic, conducerea ministerului de fapt, este asigurată prin delegarea pe care am dat-o de către domnul Raed Arafat”, a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că probabil va gira el funcţia de ministru al Sănăţii, cu toate atribuţiile delegate lui Raed Arafat, precizând că acesta nu este membru al Guvernului şi nu poate gira, din acest motiv, această funcţie.

Victor Ponta a mai declarat, marţi, că Raed Arafat l-a informat deja că nu vrea să deţină portofoliul Sănătăţii după alegeri, în noul Guvern, el precizând că, în această situaţie, va fi nominalizat un alt ministru, cu un mandat şi o strategie clare.

Vasile Cepoi a demisionat luni din funcţia de ministru al Sănătăţii.

Potrivit Constituţiei, art.107, alin.4, desemnarea de către preşedintele României a unui ministru interimar, la propunerea primului-ministru, se face pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Taxa care se dublează în România. Decizia luată de Ministerul Finanțelor: Nu se poate justifica
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești rele pentru toți angajații. Șase zile libere, tăiate de Guvern din 2026
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
O tânără a murit înecată într-un lac după ce s-a speriat de un urs, în Harghita! Aceasta și-a găsit sfârșitul la doar 18 ani
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Iese Elena Udrea din închisoare? Vestea venită azi, 28 aprilie: Este absolut normal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Alina Badic, horoscop pana pe 4 mai 2025. „Este o perioada destul de dura, o conjunctie care poarta un mesaj deosebit pentru noi”
MediaFlux
Putin a decis! Armistițiu în Ucraina! Anunț de la Kremlin
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre