Victor Ponta, despre migranţi: Ce facem cu cei care nu vor să rămână în România?

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat sămbătă, la finalul reuniunii trilaterale a șefilor de guverne din Bulgaria, România și Serbia, în formatul Grupului de la Craiova, că cea mai bună soluție în gestionarea crizei migrației este o acțiune comună a întregii Europe.
Filip Stan
24 oct. 2015, 16:04
Victor Ponta, despre migranţi: Ce facem cu cei care nu vor să rămână în România?

Potrivit agenției BTA, premierul Ponta a spus că cele trei state își îndeplinesc obligațiile și își arată solidaritatea cu întreaga Europă, dar aceasta nu înseamnă că responsabilitatea trebuie să aparțină doar anumitor țări. 

Dacă sunt țări care își închid frontierele și construiesc garduri, România, Bulgaria și Serbia au la rândul lor dreptul de a se proteja, „dar aceasta nu este o soluție bună”, a afirmat Ponta. Premierul român a subliniat că soluția bună este o acțiune comună a întregii Europe în problema migrației. 

Totodată, prim-ministrul Ponta a pus problema în cadrul reuniunii referitor la ce se va întâmpla cu persoanele care nu vor dori să rămână în România, Bulgaria și Serbia, în condițiile în care se va aplica principiul cotelor de refugiați. 

Premierul bulgar Boiko Borisov a anunțat că Bulgaria, Serbia și România sunt pregătite să-și închidă frontierele dacă Germania și Austria vor face acest lucru pentru a bloca accesul refugiaților. Șeful guvernului bulgar a spus că cele trei țări pledează pentru solidaritate europeană în condițiile în care acestea își îndeplinesc obligațiile. „Noi îndeplinim toate condițiile, protejăm granițele spațiului Schengen așa cum ni s-a cerut”, a precizat prim-ministrul Borisov. 

Potrivit premierului bulgar, problemele concrete care se pun se referă la cât timp va continua acest proces migratoriu, unde să fie cazați refugiații, cum vor fi create locuri de muncă pentru aceștia în anii următori, cum vor fi integrați în sistemele de asigurări sociale. 

„Un război are loc în Siria, înțelegem acest lucru, dar suntem îngrijorați și de numărul mare de refugiați afgani, ca și de oamenii care vin din Irak și Iran, care sunt dificil de integrat”, a spus Borisov. „Nu avem dreptul să ne expunem cetățenii la această presiune și să permitem ca întregul sistem să se prăbușească”, a punctat el. 

Premierul sârb Aleksandar Vucic a precizat că țara sa va accepta refugiații, dar a menționat că este nerealist ca cineva să creadă că două sau trei milioane de refugiați ar putea sta în Serbia, Bulgaria și România. „De aceea am convenit că nu putem accepta un astfel de scenariu”, a spus Vucic. 

Prim-ministrul sârb a anunțat că Serbia a acceptat sprijinul tehnic și expertiza ofertă de prim-ministrul român pentru a proteja frontiera sârbă, conform agenției Tanjug. 

Pe agenda reuniunii de la Sofia au figurat și alte teme de actualitate — pe lângă cea a crizei migrației și impactul acesteia în țările din Balcani — cum ar fi cooperarea în domeniile infrastructurii și energiei. 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Rețeta veche a sarmalelor românești. Secretele gospodinelor din Moldova
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
Playtech.ro
Ai sau nu voie să efectuezi devansare pe autostradă? Codul Rutier 2025 spune exact
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Julieta Szönyi, actrița care a cucerit România cu roluri memorabile. A jucat și cu Belmondo
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Program STB de Paște 2025. Cum circulă autobuzele, troleibuzele și tramvaiele în noaptea de Înviere
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Candidatul pe care îl va susține Călin Georgescu: Are cel mai bun profil de președinte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ucraina a semnat! Trump a primit ce și-a dorit
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai