Victor Ponta, despre negocierile pentru alegeri. „O alianţă PRO România-PSD la parlamentare ar fi pe primul loc”

Victor Ponta, preşedintele Pro România, a declarat joi, că susţine o alianţă electorală cu PSD pentru alegerile parlamentare, însă contează cu cine va fi făcută.
Romania TV
03 sept. 2020, 16:52
Victor Ponta, despre negocierile pentru alegeri.

Ponta a făcut referire la eşecul moţiunii de cenzură şi a subliniat că o alianţă între PSD şi Pro România ar fi posibilă fără „trădători şi vânzători de voturi”.

„A fost o fake-moţiune, să fie foarte clar. Pentru electoratul şi aleşii PSD a fost un semnal că cinci ani de acum încolo nu se mai bate nimeni pentru ei. Or, eu vreau să întorc acel mesaj şi să spun: nu e aşa! Dacă scăpaţi de trădători, dacă scăpaţi de vânzători, dacă scăpaţi de tot felul de aranjori, eu cred că putem să facem o stângă puternică, care să bată PNL acum, în decembrie, la Parlament.

Dar dacă aveţi în continuare lideri care se ocupă de vândut voturi, noi, cei de la PRO România, nu intrăm cu voi în blat. (…) Noi, PRO România, vom avea un rezultat bun la locale, la parlamentare, dar suntem prea mici ca să spunem că dăm jos PNL. Ar trebui o alternativă. O alianţă electorală PSD – PRO România pentru parlamentare ar fi pe primul loc, dar contează cu cine faci. (…) La blaturi nu mergem, la bătălie cu PNL, mergem. (…) Momentul de luni a fost o mare greşeală, care poate fi îndreptată după alegeri, cu condiţia ca şi în partea PSD-ului să mai scape de conserve”, a declarat Victor Ponta, la Piatra-Neamţ, conform Agerpres.

Liderul PRO România s-a aflat joi în judeţul Neamţ pentru a susţine candidaţii partidului la alegerile locale.

Orban dă asigurări că alte 2.800 de unităţi de învăţământ vor avea internet. „Am ajuns la un progres important”

DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Spynews
Ce surpriză de mii de euro vrea să îi facă Dorian Popa iubitei sale. A recunoscut ca și-a refăcut viața
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
Stațiunea din România perfectă și pentru tineri, și pentru bătrâni. E o adevărată “fabrică de sănătate”, aici poți să vii atât iarna, cât și vara, cazările sunt foarte bune
Capital.ro
Călin Georgescu va fi înlocuit. Dan Diaconescu a făcut anunțul în direct: Dacă îl interzic pe Georgescu....
Playtech.ro
Planta sfântă pe care este bine să o ai în casă toată luna martie. Atrage norocul și prosperitatea
DailyBusiness
Cele mai scumpe căpșuni din București. „Ofertele” de 1 Martie depășesc orice imaginație: 3 căpșuni – mărțișoare au ajuns să coste peste o sută de lei
Adevarul
Presa maghiară, alarmată de declarațiile lui Călin Georgescu: „Promovează deschis ideile Gărzii de Fier antisemite și antimaghiare”
wowbiz.ro
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre creșterea pensiilor în 2025: „În iunie-iulie putem...”
Spynews
Bella Santiago se pregătește de operație. Cântăreața s-a accidentat la schi, în timpul vacanței: „E urgent”
Spynews
Imaginile durerii, la priveghiul lui Paul Fantezie. Florin Salam devastat, Liviu Puștiu cântă printre suspine / FOTO
Evz.ro
Nativi de coșmar. Sunt geloși și fac viața un infern
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
De luni, elevii din Republica Moldova intră în vacanța de primăvară! Când vor reveni copiii la ore
Cancan.ro
Ultimele minute din viața fotbalistului Luca Manolache. I s-a făcut rău, s-a dus la baie și a început să…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Impozitul obligatoriu pentru proprietarii de apartamente. E separat de taxele plătite către Primărie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a ajuns sub roțile microbuzului în flăcări
Li Ka-shing, miliardarul din Hong Kong, sub lupa lui Trump din cauza porturilor din Panama
MediaFlux
Zelenski, interviu exclusiv. "NU, nu-i datorez scuze lui Trump"
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Arsenalul invincibil al României: armele noastre secrete, imposibil de contracarat!