Premierul Victor Ponta nu a ajuns la un acord cu miniştrii liberali legat de situaţia de la TVR şi a decis, astfel, să plece la sediul PNL pentru a discuta cu preşedintele Crin Antonescu, au declarat surse oficiale. La sediul PNL au sosit şi Gabriel Oprea şi Mircea Duşa. Victor Ponta a plecat de la sediul PNL fără a face declaraţii.
Liderii PNL insistă pentru continuarea procedurii parlamentare în cazul numirii conducerii interimare a TVR, dar şi pentru renunţarea la iniţiativa de comasare a Muzeului Ţăranului Român cu Muzeul Satului.
La sediul PNL a ajuns şi preşedintele liberal, Crin Antonescu, alături de o parte din vicepreşedinţii partidului şi liderii grupurilor parlamentare.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi seara că a avut o scurtă discuţie cu premierul Victor Ponta şi i-a transmis acestuia că varianta unei ordonanţe de urgenţă în cazul TVR este inacceptabilă, propunând o nouă convocare a parlamentarilor pentru votul privind şefia televiziunii publice.
Nominalizarea lui Rareş Bogdan, propus de PNL la conducerea SRTV, nu a fost validată, marţi de Parlament, din totalul celor 580 de membri ai celor două Camere, exprimându-şi votul 176 senatori şi deputaţi, din care 174 au votat „pentru”, iar doi „împotrivă”, astfel că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi (291).