Victor Ponta, discuţii cu ambasadori din UE, SUA şi Canada. Au participat şi Zgonea şi Tăriceanu

Premierul Victor Ponta a avut marți seara o întâlnire cu ambasadorii statelor Uniunii Europene acreditați la București, precum și cu Dean Thompson, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA și cu ambasadorul Canadei, Joanne Lemay. Premierul a fost însoțit de președinții celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu și Valeriu Zgonea, potrivit România TV.
Filip Stan
09 iun. 2015, 18:02
Victor Ponta, discuţii cu ambasadori din UE, SUA şi Canada. Au participat şi Zgonea şi Tăriceanu

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a confirmat că s-a întâlnit, marţi seara, cu ambasadorii statelor UE şi cu reprezentanţii diplomatici ai SUA şi Canadei, spunând că le-a prezentat acestora punctul său de vedere, iar diplomaţii „şi-au notat şi au transmis acasă”.

Pe agenda discuțiilor s-au aflat ultimele evoluții ale situației politice de la București.

Anterior, Ambasada SUA la Bucureşti a transmis că imunitatea parlamentară nu trebuie folosită pentru blocarea procedurilor judiciare, iar legea trebuie să se aplice egal pentru toţi. Ambasada SUA a transmis şi în cursul dimineţii, înaintea începerii şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor, că ”orice acuzaţii de încălcare a legii de către demnitari guvernamentali trebuie cercetate pe deplin şi fără interferenţe”.

Şi Ambasada Marii Britanii a transmis că Guvernul britanic recunoaşte importanţa luptei împotriva corupţiei în România şi necesitatea ca instituţiile sistemului judiciar să poată acţiona cu imparţialitate şi în spiritul unei independenţe depline.

Citeşte şi Tăriceanu: Dacă PNL va discuta cu ambasadorii despre Ponta, premierul ar trebui să-şi spună punctul de vedere

Ambasada Olandei la Bucureşti a arătat, la rândul său, că Olanda crede cu tărie că toţi oamenii sunt egali în faţa legii, apreciind că ”evoluţiile recente din Parlament pun în lumină probleme mai largi legate de atitudinile faţă de justiţie şi corupţie din România”.

Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. De asemenea, DNA a cerut Camerei Deputaţilor avizarea urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese.

Citeşte şi KLAUS IOHANNIS: Este o zi TRISTĂ. Victor Ponta a ales să SACRIFICE interesul României pentru interesul propriu

Deputaţii au respins, marţi, în plenul Camerei, solicitarea DNA de avizare a urmăririi penale a premierului Victor Ponta, şi pentru conflict de interese.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Cum s-au îmbrăcat soțiile de fotbaliști la nunta lui Florinel Coman și a Ioanei Timofeciuc. Dennis Man, Darius Olaru și Denis Alibec s-au numărat printre invitați
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
“Cad obiecte, adăpostiți-vă!” Mesajul RO-Alert care i-a înspăimântat pe pasagerii unui zbor aflat la 10.000 metri altitudine deasupra României
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Judecătoria Sectorului 1 a luat decizia definitivă azi, 13 iunie. NU mai poate face nimic
Playtech.ro
Amenzi de mii de lei pentru românii care stau la bloc şi nu permit accesul în locuinţă. Cazurile în care sunt obligaţi să facă asta
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Netanyahu s-a comportat neobișnuit înainte de atacul asupra Iranului, dezvăluie medicul său
wowbiz.ro
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a reacționat când și-a revăzut prietenii
Spynews
Jo trece prin momente dificile. Mesajul sfâșietor publicat de artistă: "Am atâtea întrebări"
Spynews
Orașul superb din Croația pe care să îl vizitezi. Locul este popular pentru plajele întinse și istoria bogată
Evz.ro
Revine marele film care a făcut furori. Delir printre fanii producției
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Nicușor Dan, pus la zid pentru gestul devenit viral în România: „Păcat că la inundații n-a fost”
kanald.ro
Un cuplu britanic și-a luat rămas bun pe Instagram înainte de prăbușirea zborului Air India. Ce mesaj au transmis aceștia chiar înainte de decolare
Cancan.ro
Inmormântarea lui Ion Iliescu, subiect de scandal! Care este motivul principal și ce dorință ar avea fostul președinte
Playsport.ro
Toyota a anunțat mașina care merge cu APĂ. Cum ar putea desființa electricele și...
Capital.ro
Lumea televiziunii e în doliu. S-a stins cea mai iubită vedetă TV. A fost o inspirație pentru o generație întreagă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ion Țiriac a desemnat moștenitorul principal al averii de miliarde de euro. La 86 de ani n-a clipit o secundă: „Se ocupă de business”
stirilekanald.ro
Soț și soție, găsiți morți în cort, în timpul unei drumeții! Ireal care a fost cauza decesului
Ultimă oră. Ilie Bolojan a refuză. Care este noua variantă
MediaFlux
Profesorii încep protestele! Examenele și finalul anului sunt în pericol
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Spectacol cu robot dansator pe manele, la zilele unei comune din Teleorman, fără canalizare  (VIDEO)