Ponta: Prim-miniştrii europeni veniţi la Bucureşti au cerut întrevedere la Cotroceni, Băsescu nu i-a primit

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat că preşedintele Traian Băsescu a refuzat să primească la Cotroceni premieri din Europa Centrală şi de Est ce au participat la Forumul comun cu China, deşi unii dintre ei au făcut solicitări în acest sens.
Filip Stan
28 nov. 2013, 21:00
Ponta: Prim-miniştrii europeni veniţi la Bucureşti au cerut întrevedere la Cotroceni, Băsescu nu i-a primit

„Preşedintele ţării nu a avut timp să primească la Cotroceni niciunul din cei 15 prim-miniştri veniţi la Forum, deşi unii au făcut cereri în acest sens. Premierul Muntenegrului nu a fost primit de preşedintele Traian Băsescu”, a declarat Ponta amintind rolul autorităţilor muntenegrene în asistenţa oferită victimelor accidentului din această ţară în care a fost implicat un autocar cu turişti români.

„Slavă Domnului că şi-a făcut timp să-l primească pe prim-ministrul Chinei„, a adăugat Victor Ponta precizând că, în pofida faptului că întâlnirile la nivel înalt au loc între politicieni de acelaşi rang, premier cu premier sau preşedinte cu preşedinte, există şi întâlniri protocolare între demnitari de rang diferit.

Ponta susţine că acest refuz, precum şi convocarea unei şedinţe CSAT în mijlocul summitului arată că preşedintele recurge, în ultimul an de mandat, la gesturi inutile, copilăreşti. „În ultimul timp, preşedintele face din ce în ce mai des gesturi copilăreşti. Ca un copil supărat, dărâmă apa, îţi pune magiun în pantofi. La un copil aceste gesturi pot fi simpatice, dar la preşedinte sunt supărătoare”, a mai spus Ponta.

 

DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Alexia Eram a făcut furori la Milano! Ce ținută controversată a purtat fiica Andreei Esca – FOTO
Fanatik.ro
Este gata! Cea mai mare bancă din România a dat lovitura. A cumpărat banca nr 1 din Ungaria, prezentă în țara noastră
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu! Au apărut înregistrările. Decizia luată la Parchetul General
Playtech.ro
Cum te poţi pensiona înainte de limita de vârstă. Regulile noi impuse de CNPP
DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Adevarul
Mesajul lui Călin Georgescu, comparat cu cel al legionarilor. Istoric: „Criticile sunt justificate, soluțiile sunt dezastruoase”
wowbiz.ro
O nouă infecție letală face victime și se răspândește alarmant! Cei care au avut COVID-19 sunt primii predispuși la îmbolnăvire. Ce simptome ne indică că o avem în organism?
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Anunț uluitor de la Bahmuțeanca. Prigoană trăiește!
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
O mașină a intrat în mulțime la Mannheim, în Germania. Două persoane au murit și alte 25 au ajuns în stare gravă la spital: „S-a dezlănțuit iadul”
Cancan.ro
Valentin, un tânăr de doar 23 de ani, a murit într-un accident rutier cumplit Urma să devină tatăl unui băiețel 😢
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia judecătorilor în dosarul lui Călin Georgescu. Anunț de ultima oră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Călin Georgescu: De la colaborări internaționale la critici acerbe împotriva Fundației Soros
MediaFlux
Vaticanul a confirmat! Anunț despre Papa Francisc
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Robotul bătăuș a devenit viral: a nu se lăsa la îndemâna șoșocilor!