Victor Ponta va afla abia duminică când va fi externat după operaţia la genunchi, dar a decis să-şi reia atribuţiile şi să conducă guvernul de la distanţă, de pe patul de spital, informează România TV.
Vineri, medicii turcii au decis că starea de sănătate a premierului Victor Ponta nu îi permite externarea. Șeful Guvernului va fi din nou evaluat duminică şi ar putea reveni în ţară cel mai devreme luni. Totuşi, vineri lui Ponta i-a expirat concediul medical și perioada pentru care care și-a cedat atribuțiile de premier lui Gabriel Oprea.
Premierul a fost operat la genunchi, luni, într-o clinică din Turcia, în urma unei accidentări suferite la baschet. Victor Ponta a calificat marți intervenția chirurgicală la genunchi la care a fost supus într-o clinică din Turcia ca fiind „mult mai complicată decât se anticipa” și și-a exprimat încrederea că „până în decembrie” va putea din nou să facă sport. Ponta a dat asigurări că se va întoarce „mai sănătos și mai puternic”.
Atribuţiunile de premier sunt exercitate de vicepremierul Gabriel Oprea pe perioada în care Victor Ponta se află în concediu.