Cei doi oficiali au avut convorbiri în plenul celor două delegații, urmate de semnarea unui Memorandum în domeniul securității sociale de către miniștrii Muncii din cele două țări, scrie Agerpres.
La finalul convorbirilor, premierul Victor Ponta a declarat că în cadrul întrevederii s-a discutat despre o posibilitate de „colaborare concretă” în domeniul energiei, astfel încât Albania să poată beneficia de surplusul de energie produs de țara noastră.
„Am discutat despre o posibilă colaborare concretă în domeniul energiei. România are un surplus de energie de care Albania poate beneficia în măsura în care găsim soluția contractuală. Biroul Comercial pe care tocmai l-am redeschis la Tirana va avea și această sarcină de a intensifica relațiile economice”, a precizat Ponta, într-o declarație de presă comună cu premierul albanez.
Șeful Executivului român a menționat, totodată, semnarea acordului privind colaborarea în domeniul protecției sociale, dar și faptul că „miniștrii de resort din cele două țări vor prezenta celor două guverne propuneri pentru îmbunătățirea relațiilor în domeniul Educației și în domeniul relațiilor culturale și al bunurilor culturale comune”.
„România își dorește să joace în continuare un rol regional important, să-și continue relațiile foarte bune atât cu țările care sunt deja membre UE, dar și cu toate țările care merg pe direcția integrării europene. Așa cum integrarea Albaniei în NATO a reprezentat un sprijin important pentru întreaga regiune, integrarea tuturor țărilor din vestul Balcanilor în Uniunea Europeană va reprezenta un mare sprijin și avantaj pentru România”, a adăugat Ponta.
Premierul albanez, Edi Rama, a subliniat, la rândul său, importanța semnării acordului în domeniul protecției sociale dintre cele două țări, dar și viitoarea colaborare la nivel guvernamental în domeniul Educației, care vizează acordarea unui număr de burse pentru studenții albanezi care vor studia în România în domeniul IT.
Premierul albanez a reafirmat buna relație dintre cele două Guverne și a reamintit că, în urma vizitei pe care premierul român a efectuat-o anul trecut în Albania, parte din proiectele bilaterale convenite au început să fie implementate.
„În cadrul discuțiilor purtate astăzi am și spus că am demarat implementarea și concretizarea unora dintre proiectele deja discutate. Am semnat un acord foarte important în domeniul protecției sociale, care garantează tuturor albanezilor care lucrează în România asigurarea contribuțiilor lor sociale în România. În mod reciproc le asigură și românilor care lucrează sau au lucrat în Albania aceleași condiții privind asigurarea contribuțiilor sociale„, a declarat premierul albanez.
Edi Rama a punctat și faptul că cele două Guverne au ajuns într-o fază finală a discuțiilor pe proiecte ce vizează o colaborare între ministerele Educației din cele două țări „privind acordarea unui număr de burse unor studenți albanezi care vor studia în România în domeniul IT”.
„De asemenea, am discutat, discuție care a avut loc și la Comisia Europeană, despre formarea unei rețele de experți în administrația și instituțiile noastre, care ne vor ajuta în procesul de integrare europeană a Albaniei. Este vorba de acei experți care deja și-au adus contribuția și au ajutat România și alte țări în faza lor de preaderare. Desigur, acești experți și-au exprimat promptitudinea de a veni la Tirana, de a ne ajuta concret în procesul nostru de integrare, dar și de a contempla frumusețile naturii și peisajului Albaniei”, a mai declarat Edi Rama.
Pe agenda vizitei șefului guvernului de la Tirana, figurează întâlniri și cu președinții celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu și Valeriu Zgonea.
De asemenea, Universitatea Națională de Arte din București îi va decerna, vineri, premierului Edi Rama, titlul de Doctor Honoris Causa, ceremonia fiind urmată de lansarea volumului „În culisele puterii”, carte scrisă de prim-ministrul albanez.