„Împreună cu ministrul de Externe, domnul Corlăţean, voi merge în Statele Unite ale Americii, la Adunarea Generală a ONU, voi prezenta în plen intervenţia naţională”, a spus Victor Ponta pentru a explica de ce şedinţa săptămânală a Guvernului a fost devansată cu două zile.
Ponta a calificat vizita drept foarte importantă şi datorită compenentei sale economice. „Împreună cu domnul ministru Răzvan Nicolescu avem o întâlnire programată cu principalele companii din energie din Statele Unite, cu speranţa să convingem şi alţi investitori în acest domeniu cheie, în afară de cei care au investit deja”, a spus premierul.