Victor Ponta, despre privatizarea CFR Marfă: Băsescu a dat ordin la DNA şi funcţionarii se tem

Premierul Ponta a declarat, referindu-se la CFR Marfă, că, "după ce preşedintele a dat ordin să fie luaţi toţi de DNA", funcţionarii sunt "temători", în replică Preşedinţia transmiţând că, dacă vreun funcţionar, ministru sau premierul au încălcat legea, "atunci au toate motivele să fie temători".
Romania TV
13 oct. 2013, 14:40
Victor Ponta, despre privatizarea CFR Marfă: Băsescu a dat ordin la DNA şi funcţionarii se tem

„În mod sigur, doamna ministru şi cei din comisia de privatizare vor anunţa exact ce măsuri au luat”, a spus premierul duminică în Bacău.

Victor Ponta a ţinut să adauge faptul că „în prezent, după ce preşedintele (Traian Băsescu, n.r.) a dat ordin să fie luaţi toţi de DNA, funcţionarii, pe bună dreptate, sunt foarte temători”.

Citeşte şi Bogdan Oprea: Înalţii funcţionari nu se bucură de protecţie în faţa instituţiilor când încalcă legile

Victor Ponta: Guvernul şi-a îndeplinit toate angajamentele privind CFR Marfă

Întrebat despre afirmaţiile formulate de Gruia Stoica, acţionarul majoritar la GFR, că procesul de privatizare nu ar fi respectat normele europene, premierul Ponta a spus că nu cunoaşte detalii. „Nu aş vrea să mă implic în aşa ceva, bănuind că sunt lucruri pe care avocaţii şi consultantul le cunosc, le pot clarifica”, a precizat Victor Ponta.

Citeşte şi Ramona Mănescu cere şefului comisiei de privatizare să transmită luni un punct de vedere privind CFR Marfă

Premierul a mai spus că nu va cere luni explicaţii ministrului Ramona Mănescu în cazul în care câştigătorul licitaţiei nu va depune banii pentru achiziţionarea pachetului de acţiuni câştigat la CFR Marfă. „Mâine sunt la Iaşi la sărbătoarea Sfintei Parascheva şi nu cer explicaţii nimănui”, a subliniat premierul Ponta.

Luni, 14 octombrie, expiră termenul limită stabilit de Ministerul Transporturilor pentru efectuarea plăţii de 170 de milioane de euro pentru achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni la CFR Marfă de către GFR.

Citeşte şi Stoica: Plătim cele 170 de milioane de euro pentru CFR Marfă după avizul Concurenţei

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Localitatea din Ungaria în care se mută tot mai mulți români. Unii și-au cumpărat o casă întreagă la prețul unei garsoniere
Capital.ro
România e în doliu. Un celebru ministru s-a stins azi, 29 aprilie. Fiul său a anunțat tragedia
Playtech.ro
De ce unele ouă au pete negre sau maro pe gălbenușuri. Cât de sigure sunt pentru consum?
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Întreruperi de curent în Capitală, după pana imensă din Spania
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Urmează patru zile libere pentru elevii și bugetarii din România
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia pentru Elena Udrea. Va fi eliberată? Tribunalul Prahova a făcut anunțul azi, 29 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Cât costă un kilogram de cireșe în luna mai 2025. Unde se găsesc cele mai ieftine cireșe
MediaFlux
Înalta Curte explică de ce decizia Curții de Apel Ploiești privind alegerile a fost ilegală: Judecătorul a comis abuz de putere
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster