„Sunt și șofer și alimentez… Fiind 2 octombrie, începutul de an universitar, mă gândesc la cei mai tineri și mă gândesc că ei și părinții lor simt că se cam schimbă toate lucrurile cu prețul la pompă, cu energia electrică, cu gazul. Mă bucur că domnii rectori din țară se chinuie să se încadreze în bugetele pe care le au pentru cheltuielile pentru cămin, pentru universități. E rău, pentru că e clar că este o direcție în care lucrurile merg prost din punct de vedere economic, exact când trebuie să mergă mai bine, nu se întâmplă schimbări catastrofale peste noapte, dar e clar că, după ce am mers câțiva ani în sus, acum am luat-o în jos”, a spus fostul premier Victor Ponta.
„Mie mi se pare că discursul în care dintotdeauna devină e altcineva, de exemplu e BNR cu ROBOR, după aia că e uraganul, e un discurs greșit pentru că parcă mă simt în 2009. Atunci se spunea că nu e nicio problemă sau, dacă sunt probleme, sunt din alte părți. Nu, problemele sunt în România și anume faptul că nu mai avem o politică economică stabilă și predictibilă. Ăsta e lucrul cel mai rău și ușor, ușor o să se simtă chestia asta în viața fiecăruia dintre noi”, a afirmat Ponta.
Fostul prim-ministru a participat luni la festivitatea de deschidere a anului de învățământ la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, conform Agerpres.