„E păcat de votul din decembrie. Se puteau lua măsuri bune de sistemul politic. Nu are nevoie Liviu Dragnea să îl scape de dosar, nu pentru asta s-au câștigat alegerile. S-a pierdut o mare parte din încredere. Va fi foarte greu de făcut ce s-a promis. Lumea și-a dat seama că promisiunile nu vor fi onorate. Eu nu mai sunt membru PSD. Am făcut politică doar în PSD, timp de 16 ani. Îmi pare rău că mi-am pierdut calitatea de membru, dar nu îmi pare rău că am votat la moțiune.
„Știu o mulțime de lucruri despre Dragnea, dar nu vreau să vorbesc despre asta. Știu foarte multe lucruri despre persoane publice, dar nu ăsta este scopul meu în viață. Vreau să-mi folosesc experiența și să fac politică atâta timp cât mă vor oamenii”, a declarat Ponta.
Sunt două moduri total greșit de a conduce un partid, samba braziliană și ruleta rusească. Toate lucrurile astea, cu porci, cu Brazilia, afectează PSD, nu doar pe Liviu Dragnea.
Citeşte şi: Victor Ponta, despre înlăturarea lui Grindeanu: Liviu Dragnea merge mai departe neabătut, păcat de PSD
Dragnea vrea să conducă el guvernul. Pe Mihai Tudose nu mai poate să-l schimbe, e foarte probabil ca el să preia conducerea PSD. Pe tudose nu mai poate să-l dea jos Dragnea. Dacă ar veni Dragnea să zică să facem o moțiune împotriva lui Tudose, lumea i-ar zice: ”Băi, mai lasă-ne!”. A făcut bine că l-a schimbat pe șeful ANAF.
Eu nu am un război personal cu Liviu Dragnea. El m-a înșelat, dar nu doar pe mine, ci pe mulți din PSD, care sunt foarte dezamăgiți. Domnul Dragnea vrea să se salveze doar pe el. Nu îl interesează nici viața mea, nici a altuia. Eu cred că nu se va salva nici pe el. Dragnea era un foarte bun număr 2, un catastrofal număr 1”, a spus Victor Ponta la Antena 3, conform stiripesurse.