Primul-ministru cataloghează drept „corectă” decizia Curţii Constituţionale şi dă asigurări că guvernul o va respecta „întru totul”.
„Considerăm că este o decizie corectă, şi anunţăm intenţia Guvernului de a respecta întru totul această decizie, la fel cum respectam şi angajamentul civic şi mobilizarea exemplară de care au dat dovadă românii, în momentul în care mecanismele şi procedurile democratice le-au cerut să-şi facă auzită vocea, prin intermediul votului”, se arată într-un comunicat de presă semnat de către Victor Ponta, premierul precizând că mâine va lua „măsurile executive” pentru a pune în aplicare solicitările CCR: ” Vor avea loc chiar mâine, la ora 12, la Guvern, discuţii cu toate instituţiile responsabile în actualizarea listelor electorale, şi va fi realizat acest proces în deplină transparenţa şi legalitate”.
Prin intermediul aceluiaşi document, Ponta cere tutror părţilor implicate în conflictul politic să se abţină „de la orice formă de presiune” la adresa Curţii:
„În calitate de Prim-ministru al Guvernului României, solicit tuturor părţilor politice implicate în actualul conflict politic generat de procedura de suspendare a Preşedintelui României – indiferent că vorbim de preşedintele suspendat, de Parlamentul României sau de partidele politice din România – să se abţină de la orice formă de presiune publică sau directă la adresa Curţii Constituţionale sau la adresa unor judecători ai acestei instituţii”.