Cei doi lideri au căzut de acord să aprofundeze relaţiile bilaterale şi au lăudat creşterea schimburilor comerciale.
Citeşte şi: Victor Ponta, în Mexic: „Oamenii ne acordă încredere dacă dovedim că nu avem nimic de ascuns”
Preşedintele mexican a subliniat importanţa României ca membru strategic al Uniunii Europene la Marea Neagră şi a cerut ajutorul premierului în negocierile pentru un nou acord cu blocul comunitar.
Premierul Victor Ponta urmează să ţină un discurs în cadrul Open Government Summit, organizat în capitala mexicană zilele acestea.
Premierul Victor Ponta participă, în perioada 28-29 octombrie, în Mexic, la Summit-ul Global pentru o Guvernare Deschisă, ca răspuns la invitația adresată de președintele Statelor Unite Mexicane, Enrique Peña Nieto.
Vizita are loc în contextul aniversării a 80 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Mexic și reprezintă prima vizită a unui prim-ministru român în Mexic, în ultimii 25 de ani.
Open Government Partnership (OGP) — Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă — este o inițiativă multilaterală lansată la 20 septembrie 2011, în marja Adunării Generale ONU, de Statele Unite și alte șapte state (Marea Britanie, Brazilia, Indonezia, Mexic, Norvegia, Filipine, Africa de Sud), ce urmărește creșterea transparenței guvernamentale, folosirea noilor tehnologii și a datelor deschise pentru implicarea cetățenilor în luarea deciziilor.