Victor Ponta, printre protestatarii din Piaţa Victoriei: „De marţi avem dialog” VIDEO

Pensionarii militari au ieşit marţi, de 1 Mai, în stradă. Cadrele militare disponibilizate au protestat în Piaţa Victoriei. Circulaţia a fost restricţionată în zonă de către poliţişti. La miting şi-a făcut apariţia şi Victor Ponta care a zăbovit timp de câteva minute printre protestatari.
Romania TV
01 mai 2012, 07:35
Victor Ponta, printre protestatarii din Piaţa Victoriei:

UPDATE, ora 13.00 Protestul din Piaţa Victoriei s-a încheiat fără incidente. Printre manifestaţi a fost prezentă şi Briana Caragea. Unii dintre protestatarii au plecat spre Bulevardul Kiseleff, iar alţii, aproximativ o sută, s-au grupat şi au plecat spre Piaţa Universităţii, prin Piaţa Romană, scandând „Jos Băsescu”, „Ieşi afară, javră ordinară” şi „Victoria finală, Băsescu afară”.

Pentru unii prilej de sărbătoare, pentru alţii o zi numai bună pentru a-şi striga nemulţumirile în faţa Guvernului. Aproximativ 500 de pensionari militari au protestat, marţi, în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi că măsurile luate de guvernanţi i-au transformat în „asistaţi social”. Oamenii au venit pentru a cere, în principal, alegeri anticipate şi suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. 

În jurul orei 12.00, în Piaţa Victoriei a venit şi Victor Ponta. El a încercat să vorbească cu protestatarii care strigau în cor: „Jos Băsescu”.

 

„Acum nu pot să vă spun. De marţi avem dialog, până marţi nu am nicio funcţie”, le-a spus Victor Ponta protestatarilor care îşi exprimau nemulţumirile.

Mitingul din Piaţa Victoriei a fost organizat de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate şi Consiliul Naţional al Societăţii Civile.

Oamenii strigă „Jos Băsescu” şi spun că îi aşteaptă la protest pe toţi cei nemulţumiţi de măsurile luate de guvernanţi în cazul bugetarilor, a pensionarilor, revoluţionarilor, elevilor, studenţilor şi persoanelor cu dizabilităţi.

Protestatarii spun că guvernanţii le-au luat oamenilor statutul şi i-au transformat în asistaţi social.

Aceştia sunt nemulţumiţi şi de schimbările din sistemul de sănătate, din învăţământ, din domeniul legislaţiei muncii şi legislaţiei pensiilor.

Preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), Mircea Dogaru, a spus că vor fi trimise punctele de vedere ale Programului „Platformei Civice” atât la Guvern, cât şi la Preşedinţie, Parlament şi TVR.

Jandarmeria Capitalei asigură măsurile de ordine în zona de desfăşurare a protestului, dar şi pe traseele care dus spre Piaţa Victoriei.

În zonă vor exista restricţii de circulaţie. Până la ora 14:30, se va restricţiona traficul pe bulevardul Aviatorilor, între Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Victoriei.

Totodată, circulaţia va fi restricţionată şi pe bretelele din centrul Pieţei Victoriei ce fac legătura între bulevardul Iancu de Hunedoara, str. Paris şi bd. Ion Mihalache.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Vești bune pentru mai mulți pensionari: veniturile cresc din luna mai. Cetățenii care primesc bani mai mulți
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
Playtech.ro
Cel mai periculos oraș din România nu este București. Mulți turiști străini ajung aici
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Circumstanțele discutabile ale vizitei lui JD Vance la Vatican: „A intrat cu forța și a lăsat o lume fără Papă”
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Veste extraordinară. Prețurile la apartamente pot scădea la jumătate
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Sold zero la contul bancar. Avertisment pentru românii cu banii pe card: Deplasați-vă la sediul unității bancare!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Ultima apariție în Duminica Paștelui a Papei Francisc. Mesajul pentru Umanitate
MediaFlux
Papa Francisc a interzis luxul la Vatican! Exemplu de modestie și smerenie al Suveranului Pontif
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București