Victor Ponta se va întâlni în iunie cu Arseni Iaţeniuk, premierul Ucrainei

Premierul Victor Ponta a anunţat vineri că în luna iunie se va întâlni, în România, cu omologul său din Ucraina, transmite Agerpres.
Romania TV
16 mai 2014, 20:07
Victor Ponta se va întâlni în iunie cu Arseni Iaţeniuk, premierul Ucrainei

„Am discutat informal, să aşteptăm alegerile din 25 mai. Din Ucraina mă refer, pentru că ale noastre nu cred că vor aduce surprize. Aşteptăm alegerile din 25 mai şi luna viitoare cu siguranţă vreau să mă văd cu omologul meu ucrainean”, a spus Victor Ponta, la Suceava.

El a precizat că unul dintre principalele subiecte de pe agenda discuţiilor îl va reprezenta acordul micului trafic de frontieră.

„Noi am făcut toate procedurile şi trebuie să fie un pic de rupere a birocraţiei şi pe partea cealaltă, dar acum mi-a fost greu să insist când au problemele uriaşe pe care le au”, a afirmat Victor Ponta.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Marian Golea știe ce zodii vor avea noroc ceresc tot restul anului. Acești nativi sunt numărul 1 și au parte de tot ce își doresc
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
Playtech.ro
Dovada că NATO se pregăteşte de război cu Rusia! Ce se construieşte în estul Europei pentru lupta finală
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Zodii cu succes în carieră. E timpul să-și renegocieze contractele
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Sora lui Andrei Perneș trăiește o reală DRAMĂ! Ce a făcut la câteva ore de la înmormântarea fratelui său
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
George Simion, acces controversat la convenția conservatorilor americani
MediaFlux
PPC, DECIZIE importantă pentru toți clienți! ESTE OBLIGATORIU! Se poate TĂIA CURENTUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ana-Maria Trăsnea, românca doritoare în Bundestag: o nouă șansă la alegerile din Germania