Victor Ponta: Şeful Consiliului Naţional al Audiovizualului, mandat de maximum un an

Premierul Victor Ponta cere ca preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) să fie selectat din rândul membrilor instituţiei cu un mandat de maximum un an, fără posibilitate de reînnoire.
Ionela Marcu
06 mai 2015, 18:06
Victor Ponta: Şeful Consiliului Naţional al Audiovizualului, mandat de maximum un an

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, un proiect de modificare a Legii audiovizualului care prevede posibilitatea demiterii preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului de către Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al instituţiei.

Cu această ocazie, premierul Victor Ponta a declarat că preşedintele CNA trebuie să fie selectat din rândul membrilor instituţiei cu un mandat de maximum un an. De asemenea, cere ca acest mandat să fie fără posibilitate de reînnoire, după sistemul aplicat de Consiliul Superior al Magistraturii.

„Din punctul meu de vedere – am vorbit şi cu colegii mei de la Senat şi Cameră – cred că soluţia cea mai bună este cea care se aplică la Consiliul Superior al Magistraturii, şi anume că din rândul membrilor CNA – preşedinte maxim un an, cu mandat care nu poate fi reînnoit. E un sistem care funcţionează la CSM şi nu mai lasă loc de discuţii, dar ideea că Parlamentul poate să retragă membrii CNA cred că e greşită”, a spus Ponta.

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, un proiect de modificare a Legii audiovizualului care prevede posibilitatea demiterii preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) de către Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al instituţiei. Potrivit Mediafax, 98 de deputaţi au votat „pentru” acest proiect de lege, în timp ce 190 au votat „împotrivă”, iar trei s-au abţinut. 

Proiectul de modificare a Legii audiovizualului a fost iniţiat de parlamentarul PSD Georgică Severin, preşedintele Comisiei pentru cultură şi media din Senat, şi de parlamentarul PNL Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor.

Proiectul a fost depus, pe 31 martie, la Biroul Permanent (BP) al Camerei Deputaţilor şi prevede modificarea articolului 20 din actuala Lege a audiovizualului, în sensul în care se introduc mai multe alineate: „Respingerea de către Parlament a raportului anual de activitate (al Consiliului Naţional al Audiovizualului, n.r.) atrage, de drept, demiterea din funcţie a preşedintelui Consiliului”.

În această situaţie, „Parlamentul va numi un nou preşedinte al Consiliului, pentru restul de mandat al fostului preşedinte”, iar „fostul preşedinte demis nu mai poate fi reales în funcţie până la expirarea mandatului”.

„Este vorba de o iniţiativă care îşi propune să mărească responsabilitatea CNA în raport cu Parlamentul, pentru exercitarea controlului parlamentar. Fiind o instituţie în subordinea Parlamentului, este normal ca şi controlul parlamentar, cum este la alte instituţii, să aibă şi efecte, pentru că altfel un control care nu prevede niciun fel de sancţiune nu mai este un control de fapt”, a spus Georgică Severin.

El a precizat că prin această iniţiativă legislativă se încearcă „responsabilizarea CNA” şi a preşedintelui Consiliului.

Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată în cazul acestei iniţiative legislative, Senatul fiind forul decizional.

În prezent, Legea audiovizualului nu prevede posibilitatea demiterii preşedintelui CNA, însă prevede că CNA trebuie să depună un raport anual de activitate şi execuţia bugetară.

În data de 19 martie, şase membri ai CNA au votat, într-o şedinţă cu uşile închise, o decizie pentru retragerea sprijinului acordat Laurei Georgescu în funcţia de preşedinte al CNA şi pentru a transmite Parlamentului o solicitare de revocare a acesteia de la conducerea Consiliului. Hotărârea a fost transmisă la Comisia pentru cultură de membrii CNA Radu Călin Cristea, Monica Gubernat, Valentin Jucan, Răsvan Popescu, Dorina Rusu şi Florin Gabrea.

DailyBusiness
Iunie 2025 aduce odihna binemeritată. Zile libere extinse și drepturi sporite pentru angajați
Spynews
Violeta Bănică și-a sărbătorit iubitul! Fiica Andreei Marin a postat imagini superbe cu partenerul ei | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluiri dureroase făcute de iubita lui Cătălin Botezatu! „Mereu plângeam!“
Fanatik.ro
Cum găsești cea mai ieftină benzină și motorină. Metoda care te ajută să cumperi carburant la prețuri mici
Capital.ro
Călin Georgescu NU mai scapă. E grav de tot, caz de pușcărie: Evident că sunt consecinţe!
Playtech.ro
Ce a decis instanța în cazul jurnalistei care a căzut de la etaj cu fiica ei, chiar în ziua parafării divorțului. Noi detalii ies la iveală
DailyBusiness
AUR, anunţ de ultimă oră pentru susţinătorii săi: „Refuzăm să girăm o farsă. Suntem într-un punct mai grav decât în noiembrie”
Adevarul
Abilităţi pe care europenii le dobândesc în adolescenţă şi americanii abia la maturitate
wowbiz.ro
Asasinat! Fostul politician își lăsa copiii la școală atunci când a fost împușcat
Spynews
O româncă a fost dată dispărută în Toscana! Mașina Denisei a fost găsită abandonată | FOTO
Spynews
”Rămâi surd la insulte”. Jador, mesaj cu subînțeles după ce s-a confirmat că a condus drogat
Evz.ro
Nu-ți ține toți banii la bancă! E o mare greșeală, avertizează specialiștii
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
kanald.ro
Ce salariu are Nicușor Dan ca președinte al României. Cu cât este mai mare față de salariul de primar general al Capitalei
Cancan.ro
BREAKING | Donald Trump a făcut anunțul de care Europa se temea! Se retrage: 'De acum, Rusia și Ucraina trebuie să-și…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Un pericol mai mare decât Rusia. Profeția teribilă a lui Băsescu: Ei otrăvesc poporul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta campioană e însărcinată! Vedeta Survivor s-a afișat cu iubitul
stirilekanald.ro
„Sunt distrusă” Mama Denisei, tânără care a dispărut fără urmă în Italia, face mărturii cutremurătoare! Ce au găsit oamenii legii în frigiderul victimei! Noi detalii schimbă cu totul cursul anchetei
Încă o doctoriță din Iași a murit, la doar 56 de ani. Anca ar fi făcut infarct chiar la muncă
MediaFlux
EXCLUSIV PAPARAZZI George Simion, surprins la Varșovia în ziua în care CCR a validat alegerile. De la cine își ia lumină liderul AUR în afara țării FOTO
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Alimentul care te ajută să supraviețuiești în situații de criză