Victor Ponta şi Dan Şova, trimişi în judecată în dosarul Turceni-Rovinari

Premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Turceni-Rovinari, alături de Dan Şova şi alte trei  persoane. Dosarul va fi instrumentat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Romania TV
17 sept. 2015, 09:17
Victor Ponta şi Dan Şova, trimişi în judecată în dosarul Turceni-Rovinari

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată a lui Dan Şova, sub control judiciar, şi a premierului Victor Ponta, în stare de libertate, în dosarul Turceni – Rovinari. Alături de cei doi vor mai fi judecaţi Laurenţiu Dan Ciurel, Laurenţiu Graure şi Dumitru Cristea.

Premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată pentru fapte pe care procurorii DNA susţin că le-a comis în perioada în care era avocat, ca reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”. El este acuzat de procurori de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată şi spălarea banilor.

Dan Şova, avocat coordonator al Societății Civile de Avocați „Șova și Asociații” şi în prezent senator, a fost pus sub acuzare pentru trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.

În acelaşi dosar vor mai fi judecaţi Laurenţiu Ciurel, director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (C.E.R) la data faptelor (trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată), Dumitru Cristea, director general al Complexului Energetic Turceni (C.E.T) la data faptelor (cinci infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată), şi Laurenţiu Graure, director economic al Complexului Energetic Turceni (C.E.T) la data faptelor (abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarele:

În legătură cu faptele reținute în sarcina inculpatului CIUREL LAURENȚIU-DAN

1. În calitate de director la Direcția Investiții din cadrul Complexului Energetic Rovinari (CER), inculpatul Ciurel Laurențiu-Dan a semnat la datele de 03.09.2007, 19.12.2007 și 22.12.2008 trei acte adiționale la contractul de asistență juridică denumit „Consultanță juridică pentru încheierea contractelor de finanțare și execuție a instalațiilor de desulfurare aferentă grupurilor energetice 3 și 6 Rovinari” încheiat cu SCA „Șova și Asociații”, prin care s-a suplimentat valoarea contractului de asistență juridică. Contractele au fost atribuite în mod direct către SCA „Șova și Asociații” fără nici un fel de procedură concurențială, fără ca sumele să fie prevăzute în Planul de Achiziții Publice al companiei. Actele respective au fost încheiate cu încălcarea atribuțiilor de serviciu.

În executarea actelor adiționale, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, inculpatul Ciurel Laurențiu-Dan a semnat și avizat din partea C.E.R. facturile și notele de onorarii în valoare de 1.665.717,41 lei. Valoarea plătită efectiv este cu mult peste sumele estimate prin contractele adiționale, iar banii plătiți au provenit din fondurile de investiții.

Această conduită a condus la vătămarea intereselor legale ale CER și a produs o pagubă CER în cuantum de 1.665.717,41 lei, proporțional cu sumele plătite nelegal și corelativ obținerii de foloase necuvenite către SCA „Șova și Asociații”.

2. În calitate de director general și ordonator de credite al C.E.R., inculpatul Ciurel Laurențiu-Dan a încheiat, la data de 14 februarie 2008, un alt contract de asistență cu SCA „Șova și Asociații”, în contextul unui litigiu dintre Complexul Energetic Rovinari (C.E.R) și SC pentru Închiderea – Conservarea Minelor SA (ICM), cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, într-un litigiu care avea ca obiect o presupusă datorie pe care CER ar fi avut o către ICM. Contractul de asistență juridică a fost încheiat, deși complexul energetic beneficia deja de asistență juridică din partea societății de avocați, în baza contractului menționat anterior, cu scopul exclusiv de a insera o clauză referitoare la plata unui comision de succes, în condițiile în care la momentul semnării contractului, părțile din litigiul principal se înțeleseseră deja asupra încheierii unei tranzacții (înțelegeri).

În urma încheierii acestui contract, C.E.R. a fost prejudiciat cu suma de 1.071.336,80 lei, (din care 977.463,88 lei comision de succes) corelativ obținerii unui folos necuvenit în același cuantum de către SCA „Șova și Asociații”. Contractul respectiv, distinct de cel în legătură cu desulfurarea grupurilor energetice 3 și 6, a fost încheiat la insistențele inculpatului Șova Dan-Coman, cel care a și conceput termenii și condițiile respectivului contract, totodată semnându-l din partea SCA „Șova și Asociații”.

3. Cu referire la același litigiu, la numai câteva zile după încheierea contractului de asistență juridică, respectiv la 19 februarie 2008, inculpatul Ciurel Laurențiu-Dan a încheiat cu ICM tranzacția (înțelegerea) prin care Complexul Energetic Rovinari se obliga să achite către ICM suma totală de 82.139.822 lei în termen de cinci ani. Tranzacția prin care CER se obliga să achite suma de bani menționată a fost încheiată de inculpat fără ca acesta să aibă mandat special din partea AGA sau a Consiliului de Administrație și cu încălcarea Legii nr. 243/2005 care prevedea stingerea creanței prin majorarea capitalului social al CER și emiterea de noi acțiuni.

Prin această conduită infracțională CER a fost prejudiciat prin diminuarea sumelor alocate fondului de investiții, corespunzător cu sumele plătite nelegal lichidatorului judiciar al ICM.

În legătură cu faptele reținute în sarcina inculpatului Cristea Dumitru

1. În calitate de director general și ordonator de credite al Complexului Energetic Turceni CET, inculpatul Cristea Dumitru a încheiat cu SCA „Șova și Asociații”, la data de 23 iulie 2007, un contract de asistență juridică și la data de 29 decembrie 2007, un act adițional la acel contract, prin încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice și a atribuțiilor de serviciu.

Prin această conduită, bugetul Complexului Energetic Turceni CET a fost prejudiciat cu suma de 1.622.987,90 lei prin diminuarea sumelor alocate fondului de investiții, proporțional cu sumele plătite nelegal și corelativ obținerii de foloase necuvenite de către SCA „Șova și Asociații”.

2. În calitate de director general al CET, inculpatul Cristea Dumitru a încheiat în data de 1 noiembrie 2007 cu SCA „Șova și Asociații”, un alt act adițional la contractul de asistență juridică din 23 iulie 2007, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu. Contractul de asistență juridică se referea la reprezentarea complexului Turceni în litigiul CET vs. Electrica, pentru recuperarea, de către CET, a unei datorii.

Contractul de asistență juridică a fost încheiat deși societatea beneficia deja de asistență juridică din partea societății de avocați în baza contractului menționat anterior, cu scopul exclusiv de a insera o clauză referitoare la plata unui comision de succes, în condițiile în care, la momentul semnării contractului, părțile din litigiul principal se înțeleseseră deja asupra încheierii unei tranzacții.

Contractul a fost încheiat la insistențele lui Șova Dan-Coman, cel care a conceput termenii și condițiile respectivului act adițional, totodată semnându-l din partea SCA „Șova și Asociații”. Prin acest contract CET a fost prejudiciat cu suma de 1.142.400 lei corelativ obținerii unui folos necuvenit în același cuantum de către SCA „Șova și Asociații”.

3. În calitate de director general al CET, în data de 27 noiembrie 2007, fără a avea mandat special din partea AGA sau a Consiliului de Administrație, inculpatul Cristea Dumitru a încheiat cu reprezentanții Electrica tranzacția (înțelegerea) relativă la obiectul litigiului comercial menționat(CET vs. Electrica). Astfel, CET se obliga să renunțe la o parte din penalitățile de întârziere la plata energiei electrice.

CET a fost prejudiciat cu suma totală de totală de 12.931.936,62 lei, corelativ obținerii unui folos necuvenit de către Electrica în cuantum egal cu suma la care s-a renunțat.

4. În calitate de director general, inculpatul Cristea Dumitru a încheiat la data de 13 februarie 2008 un alt contract de asistență juridică cu SCA „Șova și Asociații” (relativ la litigiul CET vs. ICM – SC pentru Închiderea – Conservarea Minelor SA), prin care a fost prevăzută plata unui comision de succes, în condițiile în care, la acel moment, părțile din litigiul principal se înțeleseseră deja asupra încheierii unei tranzacții. Contractul a fost încheiat la insistențele lui Șova Dan-Coman, cel care a conceput termenii și condițiile respectivului act adițional, totodată semnându-l din partea SCA „Șova și Asociații”. Ca urmare a încheierii acestui contract, CET a fost prejudiciat cu suma de 1.242.018 lei, corelativ obținerii unui folos necuvenit în același cuantum de către SCA „Șova și Asociații”.

5. În calitate de director general al CET, în data de 18 februarie 2008, fără a avea mandat special din partea AGA sau a Consiliului de Administrație și cu încălcarea Legii nr. 243/2005 care prevedea stingerea creanței prin majorarea capitalului social al CET și emiterea de noi acțiuni, Cristea Dumitru a încheiat cu ICM o tranzacție (înțelegere) prin care CET se obliga să achite către ICM suma totală de 69.520.556 lei în termen de cinci ani. Astfel, CET recunoștea datoria fără ca litigiul să mai fie supus controlului judecătoresc

Prin această conduită infracțională, interesele legale ale CET au fost vătămate prin diminuarea sumelor alocate fondului de investiții.

Prin aceste activități infracționale desfășurate de cei doi directori generali, Ciurel Laurențiu-Dan și Cristea Dumitru, bugetele celor două complexuri Turceni și Rovinari au fost prejudiciate cu suma totală de 19.676.456,79 lei (aproximativ 5,6 milioane euro la cursul de schimb al acelei perioade) din care 2.737.054,27 lei (Rovinari) și 16.939.402,52 lei (Turceni).

În legătură cu faptele reținute în sarcina inculpatului Șova Dan Coman, privind contractele încheiate cu complexurile Turceni și Rovinari

Avocații SCA „Șova și Asociații” inclusiv inculpatul Șova Dan-Coman acordau asistență juridică în diverse litigii, în cazul de față (CE Rovinari vs. ICM, CE Turceni vs. Electrica sau CE Turceni vs. ICM) în baza contractelor deja încheiate cu cele două complexuri. În două dintre litigii, complexurile energetice au avut calitatea de pârât CER vs. ICM și CET vs. ICM și în unul de reclamant (CET vs. Electrica).

La un moment dat, în cursul judecății cauzelor, în funcție de poziția procesuală a părții pe care o reprezenta, în sensul că aceasta ar fi dispusă să încheie o tranzacție, inculpatul Șova Dan-Coman întreprindea demersuri pe lângă directori pentru a încheia contracte de asistență juridică separat pentru aceste litigii, de fiecare dată prevăzute cu comisioane de succes, deși activitatea juridică menționată în cuprinsul lor fusese deja derulată în baza contractelor existente, iar la momentul actelor adiționale, soluția era practic cunoscută.

În această modalitate, Șova Dan Coman a contribuit la prejudicierea complexurilor energetice cu sumele de 1.071.336,80 lei, 1.142.400 lei și 1.242.018 lei (în total 3.455.754,8 lei, echivalentul a aproape 1 milion de euro la cursul de schimb al acelei perioade) prin încheierea contractelor de asistență juridică în care se prevedea plata comisionului de succes (complicitate la infracțiunile de abuz în serviciu săvârșite de Ciurel Laurențiu – descrisă la punctul 2 și de Cristea Dumitru – descrise la punctele 2 și 4).

În perioada decembrie 2007 – iunie 2008, Șova Dan-Coman a dobândit, deținut și folosit atât în interes personal cât și în interesul SCA „Șova și Asociații” suma sus menționată, cunoscând că provine din săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu comise de inculpații Ciurel Laurențiu-Dan (o faptă) și Cristea Dumitru (două fapte).

O parte însemnată din sumele obținute de către SCA „Șova și Asociații” de la cele două complexuri energetice (Turceni și Rovinari) a fost destinată exclusiv interesului personal al lui Șova Dan-Coman și a persoanelor din sfera sa relațională.

În perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, inculpatul Ponta Victor-Viorel, prin cabinet individual de avocat, a obținut de la SCA „Șova și Asociații” suma 181.439,98 lei, pentru presupuse activități efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-au efectuat.

Astfel, la data de 30 august 2007, între SCA „Șova și Asociații” reprezentată de Șova Dan-Coman și Cabinetul Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel” reprezentat de Ponta Victor-Viorel s-a încheiat o convenție de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părți în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum și în alte cauze în care se va ivi necesitatea. Convenția s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată. În convenție s-a prevăzut ca, pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare, onorariile să fie încasate de societatea de avocați, iar avocatul Ponta Victor-Viorel să primească o sumă fixă de 2.000 euro, pentru care va emite o factură lunară.

Prin procesul-verbal din data de 29 octombrie 2007 inculpații au hotărât suplimentarea cu 1.000 euro a onorariului cuvenit inculpatului Ponta Victor-Viorel pentru luna octombrie 2007 (lună în care Șova Dan-Coman s-a înțeles cu inculpatul Cristea Dumitru, să încheie un contract de asistență juridică prevăzut cu comision de succes).

În data de 27 martie 2008, inculpații au încheiat un act adițional la convenția de conlucrare profesională, în sensul că s-a modificat onorariul cuvenit inculpatului Ponta Victor-Viorel la suma de 3.000 euro (cu o lună înainte, cele două complexe energetice încheiaseră cu SCA „Șova și Asociații” alte contracte de asistență juridică prevăzute cu comision de succes).

Convenția de conlucrare s-a încheiat în luna decembrie 2008, moment în care Ponta Victor-Viorel a devenit ministru.
Pentru presupusele activități efectuate în conlucrare, avocatul Ponta Victor-Viorel a emis în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008 un număr de 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei.

Facturile fiscale au fost transmise spre decontare societății de avocați SCA „Șova și Asociații” care a efectuat plata contravalorii lor după care le-a înregistrat în contabilitate. Sumele aferente celor 17 facturi reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale, având în vedere că, în realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici un fel de activitate profesională în temeiul convenției de conlucrare. Șova Dan-Coman a fost singura persoană cu drept de dispoziție în privința oricăror acțiuni de orice natură care implicau societatea de avocați.

Din probele administrate a rezultat că, prin încheierea contractului de conlucrare, s-a urmărit bonificarea inculpatului Ponta Victor Viorel pentru contractele încheiate de SCA „Șova și Asociații” cu complexurile energetice, având în vedere că a rezultat că aceste contracte nu s-ar fi încheiat dacă, la nivelul companiilor de stat, nu ar fi existat percepția că Șova Dan Coman beneficiază de susținerea inculpatului Ponta Victor Viorel.

În data de 18 iulie 2011, în timpul desfășurării unui control fiscal, Ponta Victor-Viorel a răspuns în scris în cadrul unei note explicative la trei întrebări adresate de inspectorii ANAF, în cuprinsul căreia a prezentat o stare de fapt inexistentă în sensul că a acordat „Consultanță în dosare penale aflate pe rolul Parchetelor”.

Ulterior, pe fondul aceluiași control fiscal, Ponta Victor-Viorel s-a înțeles cu Șova Dan-Coman ca acesta să întocmească în cadrul societății de avocați rapoarte de activitate juridică, pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenția.

Întrucât specializarea juridică lui Ponta Victor-Viorel este dreptul penal, s-a stabilit ca activitățile să vizeze asistența juridică în dosare de natură penală în legătură cu clienții societății de avocați.

În cursul lunii august 2011, în vederea depunerii la organele fiscale, inculpații Șova Dan Coman și Ponta Victor-Viorel au întocmit în fals 16 înscrisuri corespunzătoare câte unei luni din intervalul septembrie 2007 – decembrie 2008, prin care atestau că Ponta Victor-Viorel ar fi desfășurat diferite activități juridice în mai multe cauze ale SCA „Șova și asociații” aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Cele 16 înscrisuri falsificate au fost tehnoredactate prin metoda „copy paste” după modelul înscrisurilor privind activitatea juridică desfășurată de mai mulți avocați din cadrul SCA „Șova și Asociații”, avocați care au declarat că nu au conlucrat niciodată cu Ponta Victor-Viorel. În realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici una din activitățile respective, nici măcar în parte.

Cu privire la infracțiunile de spălare de bani, s-a reținut că, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, inculpații Ponta Victor-Viorel și Șova Dan Coman au disimulat adevărata natură a provenienței banilor (181.439,98 lei) obținuți de inculpatul Ponta Victor-Viorel, justificați aparent în baza convenției de conlucrare profesională încheiată între SCA „Șova și Asociații” și cabinetul de avocat „Ponta Victor-Viorel”. În realitate, banii reprezentau bonificarea inculpatului Ponta Victor-Viorel în considerarea facilitării, de către acesta, a încheierii și derulării contractelor de asistență juridică a SCA „Șova și Asociații” cu cele două complexuri energetice, cunoscând că banii provin din săvârșirea de infracțiuni.

O parte din aceste sume a fost folosită în perioada octombrie 2007 – 2009, inclusiv pentru achiziționarea în anul 2008 a două apartamente situate în București, care ulterior în anul 2013 au revenit în mod gratuit în proprietatea lui Ponta Victor-Viorel, în urma lichidării patrimoniului Cabinetului de Avocat „Ponta Victor-Viorel”.

Totodată, cabinetul de Avocat „Ponta Victor-Viorel” a folosit sumele provenite de la SCA „Șova și Asociații” pentru achitarea unor obligații contractuale și a unor obligații fiscale, iar o parte din aceste sume au revenit direct inculpatului Ponta Victor-Viorel.

În perioada 11.11.2008 – iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a mai beneficiat de foloase din partea societății de avocați, constând în transmiterea dreptului de utilizare cu titlu gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10. În tot acest timp, societatea de avocați a plătit avansul (37.027,41 lei), ratele de leasing (aprox. 6.000 lei/lună) și alte obligații către firma de leasing, în total, 79.641,11 lei. În luna iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a preluat leasingul autoturismului fără să mai achite vreo sumă de bani societății de avocați.

Autoturismul a fost achiziționat de societatea de avocați SCA „Șova și Asociații”, la solicitarea expresă a lui Ponta Victor-Viorel, care a participat la alegerea acestuia și l-a preluat personal.

În perioada aprilie 2010 – 2011, în condițiile în care în mass media au apărut o serie de articole cu privire la contractele de asistență juridică semnate cu complexurile energetice Rovinari și Turceni, inculpatul Șova Dan-Coman a conceput și semnat 11 înscrisuri denumite procese-verbale ale Adunării Generale a Asociaților SCA „Șova și Asociații” înscrisuri antedate și care prezintă în cuprinsul lor o stare de fapt inexistentă, astfel încât să corespundă interesului actual al inculpatului Șova Dan-Coman.

Concret, înscrisurile au fost întocmite pentru a susține ideea că Șova Dan-Coman nu s-ar fi implicat în negocierea contractelor cu cele două complexuri energetice. Respectivele înscrisuri au fost folosite în datele de 01.10.2014 și 20.02.2015 în fața Direcției Naționale Anticorupție, iar unul dintre acestea (procesul-verbal datat 15.01.2007) a fost folosit la data de 27.04.2010 în fața Tribunalului București, în cadrul unui dosar având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.

A.N.A.F. s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 126.979,73 lei față de inculpatul Șova Dan-Coman și cu suma de 51.321,80 lei față de inculpatul Ponta Victor-Viorel.

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză”.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Proprietarii de case și terenuri, obligați să plătească. Taxe majorate cu 38% din 2025. NU scapă nimeni
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Lovește capota mașinii înainte de a porni motorul. La ce ajută
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Anunțul nopții despre Gheorghe Dincă. Ce s-a întâmplat cu criminalul din Caracal
StirileBZI
Aceste taxe se dublează din ianuarie 2025! Cine trebuie să plătească 3.500 de lei la stat
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Fondurile de pensii private din România înregistrează o creștere semnificativă a activelor
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători