ANALIZA: Victor Ponta, tratament nedrept aplicat unui om care doar nu a câştigat alegerile prezidenţiale

Premierul Victor Ponta s-a trezit în ultimele zile doar în fața atacurilor legate de faptul că nu a câștigat alegerile prezidențiale. Aceste atacuri nu țin cont nici de faptul că Ponta este premier de doi ani, nici de faptul că, în acești doi ani, unul dintre cei mai tineri politicieni de vârf de după Revoluție a avut totuși performanțe remarcabile.
Filip Stan
18 nov. 2014, 08:50
ANALIZA: Victor Ponta, tratament nedrept aplicat unui om care doar nu a câştigat alegerile prezidenţiale

Înainte de a fi fost candidat la președinție, Ponta este premierul unui guvern care a adus un suflu nou la nivelul economiei, iar rezultatele sunt remarcate de instituții interne și internaționale, care nu a făcut nimic de fapt imputabil în relația cu Justiția sau pentru a-și proteja colegii cu probleme în Justiție.

Să nu uităm că doamna Kovesi este astăzi șefa DNA la propunerea lui Ponta, iar numărul de condamnări a crescut masiv în ultimii doi ani, față de perioada 2009-2012.

Victor Ponta este un politician foarte tânăr pentru nivelul la care se află, care a dat dovadă de curaj la guvernare și a cărui carieră nu poate fi marcată de un moment precum cel de duminică, având viitorul în față.

DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Spynews
Ramona Olaru, confesiuni dureroase despre copilăria ei! Și-a promis că nu se va întoarce niciodată în locul în care a crescut. Declarații exclusive la Viața fără filtru
Bzi.ro
Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „Părul prea coafat ca la concursurile de Miss din Europa de Est!“
Fanatik.ro
Secretul gospodinelor din Maramureș pentru cea mai delicioasă supă. Ingredientul surpriză care îi dă o aromă de neuitat
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. Verdictul venit chiar acum: Va fi măcel!
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Adevarul
Profesorul Cătălin Avramescu, candidat la alegerile prezidențiale: „România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
”Un bărbat toxic nu se va schimba”. Dana Roba, mesaj tranșant pe rețelele de socializare, după despărțirea de Beniamin | FOTO
Spynews
Ea este Daria, tânăra de 19 ani care s-a stins din viață în accidentul din Craiova. Trei persoane și-au pierdut viața pe DN6: ”Am venit să luăm rămășițele” | FOTO
Evz.ro
Netflix dă cea mai proastă veste. Mulți abonați se gândesc să renunțe
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Pensionarii primesc bani în plus din martie 2025! Cine sunt cei 1 milion de beneficiari
Cancan.ro
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Verdict crunt pentru Călin Georgescu: Este o variantă de neacceptat!
StirileBZI
Salariu de 500 de lei pe zi și trei mese, plus loc de cazare! Ce companie oferă aceste beneficii angajaților
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Tensiuni la Senat: Sindicatele contestă restructurările anunțate de Ilie Bolojan
MediaFlux
SE ANULEAZĂ ALEGERILE PREZIDENȚIALE? MAI a transmis DECIZIA FINALĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Posibil spionaj de înalt nivel: Serviciile de informații maghiare, investigate la Strasbourg!