Ponta va asista la discursul lui Băsescu din Parlament. „La noi, gândeşte fiecare cu mintea lui”

Premierul Victor Ponta va asista, marţi, la discursul preşedintelui Traian Băsescu din Parlament, spre deosebire de partenerul său de alianţă, Crin Antonescu, care a anunţat că va absenta de la şedinţa de plen.
Filip Stan
11 mart. 2013, 16:19
Ponta va asista la discursul lui Băsescu din Parlament.

Victor Ponta a declarat, luni, că, în calitate de prim-ministru, va participa la începutul discursului preşedintelui Traian Băsescu din Parlament, după care va pleca la Guvern.

Eu sunt primul-ministru şi, pe baza unei relaţii instituţionale normale, o să fiu la început, după care trebuie să merg înapoi la Guvern, pentru că trebuie să mă întâlnesc cu ministrul britanic pentru relaţii europene. Fiecare grup, fiecare parlamentar are o opţiune, cei de la PSD fac ce cred ei mai bine”, a precizat Ponta, întrebat despre participarea la discursul preşedintelui Băsescu din Parlament.

Ponta a adăugat că „e în regulă” că parlamentarii liberali nu au o poziţie comună cu cei de la PSD şi nu vor participa la discursul şefului statului şi a arătat că „numai la PCR şi PDL erau toate părerile la fel”. „La noi, mai gândeşte fiecare cu mintea lui”, a mai spus Ponta.

El a explicat ce a vrut să spună prin declaraţia că se aşteaptă ca preşedintele să spună adevărul în Parlament cu privire la aderarea la Schengen, arătând că doar preşedintele ţării, primul-ministru şi ministrul de Externe au acces la toate documentele.

„Eu am cerut public un singur lucru, ca acea campanie mincinoasă şi ticăloasă declanşată în România, că se opune Franţa, Danemarca, Austria, că sunt 7 ţări, că sunt 10 ţări, la un moment dat erau 30 de ţări care se opuneau intrării României în Schengen, trebuie dezminţită de către cei 3 oameni care au acces la toate documentele”, a mai spus el.

Ponta a menţionat că în Consiliul JAI au fost 3 ţări, Germania cu o poziţie foarte tranşantă, Olanda şi Finlanda cu anumite nuanţe, care s-au opus intrării României acum. El a adăugat că Olanda şi Finanda au vorbit despre decembrie, iar toate celelalte ţări au fost în favoarea intrării României.

„Cred că este datoria mea, ca prim-ministru să fiu corect în informarea media şi a publicului român asupra poziţiilor partenerilor europeni”, a mai spus Ponta.

Când văd asemenea demers ticălos de dezinformare şi de ponegrire a acestor ţări şi guverne care ne susţin şi ne-au sprijinit tot timpul, eu cred că e de datoria mea să spun adevărul pe baza acelor documente la care am acces”, a adăugat Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu se va adresa Camerelor reunite ale Parlamentului, marţi, de ora 15.00, au decis, luni, Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a anunţat, luni, că parlamentarii PNL nu vor lua parte la şedinţa în care preşedintele Traian Băsescu îşi va prezenta mesajul în plenul celor două Camere ale Parlamentului, precizând că în USL grupurile parlamentare au dreptul la independenţă.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, luni, că nu va fi prezent la mesajul pe care preşedintele Traian Băsescu îl va adresa marţi Parlamentului, considerând că Băsescu e un preşedinte ilegitim, motiv pentru care nu i se pare de cuviinţă să-l întâmpine şi să-l asculte, ca parlamentar.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Ce semnificație au simbolurile biblice pe pieptul avocatului care l-a însoțit pe Călin Georgescu la audieri. Au legătură cu Învierea și Apocalipsa
Capital.ro
Proprietarii de case și imobile din România declară la Fisc. Termen legal, 30 de zile. ANAF a dat ordin
Playtech.ro
Motivul halucinant pentru care soţul femeii ucise de gheaţă este anchetat de oamenii legii! Ce a făcut bărbatul întrece...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
Pe cine amenință Cristela Georgescu cu gestul celebru făcut de Elena Udrea?
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
Schimbări masive pentru șoferi. Multe reguli nu mai sunt valabile
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Călin Georgescu nu are voie să-şi facă alte conturi pe reţelele sociale! Ce alte interdicții a mai primit politicianul după controlul judiciar
Cancan.ro
Călin Georgescu și-a sunat avocatul imediat ce a fost oprit în trafic. Ce i-ar fi zis să facă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ungaria Mare. Ungurii cutremură România. Gest fără precedent
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Comisia Europeană reacționează ferm la acuzațiile lui Donald Trump
MediaFlux
Pensii majorate de la 1 aprilie. Se dau bani în plus pentru un milion de seniori
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană