Victor Ponta trimite o scrisoare lui Traian Băsescu şi către CCR pe tema Codului insolvenţei

Premierul Victor Ponta a anunţat că transmite atât preşedintelui Traian Băsescu, cât şi preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, o scrisoare prin care îi va ruga să grăbească procedurile necesare în sensul promulgării Legii privind Codul insolvenţei.
Romania TV
16 iun. 2014, 14:14
Victor Ponta trimite o scrisoare lui Traian Băsescu şi către CCR pe tema Codului insolvenţei

Victor Ponta a amintit că acest act normativ a fost adoptat de Parlament şi ulterior a fost contestat la CCR de PNL, însă judecătorii Curţii au decis că legea este constituţională, urmând să fie transmisă preşedintelui pentru a fi promulgată.

‘Au trecut patru săptămâni de când CCR, în unanimitate, a respins contestaţia PNL şi, totuşi, Codul insolvenţei nu este promulgat. Eu pot să cred aici ori că este vorba despre o neglijenţă gravă, pentru că avem patru săptămâni în care noi nu am putut să încasăm bani la bugetul de stat, fie că este ceva mult mai rău decât atât. Preşedintele spune că nu poate să o promulge fiindcă nu a primit motivarea de la Curte iar Curtea zice că nu a avut timp să scrie motivarea. (…) O să trimit chiar astăzi o scrisoare şi preşedintelui CCR şi preşedintelui României rugând, că nu am voie să cer, să promulgăm Codul insolvenţei’, a declarat Ponta. citat de Agerpres.

Reducerea CAS, în Parlament. Ponta: Cred că va fi un vot cvasi-unanim. Vom cere sesiune extraordinară

Premierul a spus că urmăreşte Monitorul Oficial în fiecare zi pentru a vedea dacă a fost publicat Codul insolvenţei.

‘Am făcut toate procedurile aşa cum ne-au cerut şi preşedintele Băsescu şi Curtea Constituţională, am adoptat prin Parlament, s-a respins contestarea şi uite că legea nu e. Eu şi ANAF căutăm în fiecare zi legea în Monitorul Oficial ca să o aplicăm şi să strângem bani la buget, fiindcă vorbim de miliarde de lei. (…) Eu nu găsesc legea. Între Curtea Constituţională şi preşedinte nu reuşim să o găsim’, a afirmat Ponta.

El a adăugat că, în situaţia în care ‘acest circuit de interese care a blocat modificarea Legii insolvenţei’ va fi depăşit, Guvernul ar putea obţine ‘foarte mulţi bani’ care ar acoperi şi cele 850 de milioane lei ‘cât este impactul pe un trimestru (al reducerii CAS cu 5 puncte procentuale pentru angajator – n.r.)’.

DailyBusiness
34 de studenți români afectați de interdicția SUA pentru studenții străini a Harvard
Spynews
Răsturnare de situație în cazul morții lui Andrei Versace! Ce s-a găsit în corpul influencerului. Rezultatele INML contrazic tot ce se știa
Bzi.ro
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie!
Fanatik.ro
Stațiunea fermecătoare din România renumită pentru apele sale sărate. Mulți turiști vin aici pentru că e o adevărată „fabrică de sănătate”, e vedetă chiar și printre turiștii străini
Capital.ro
Amendă dublă pentru proprietarii de apartamente. Lege pentru pentru cei care dau în chirie
Playtech.ro
Cel mai sudic oraş din România. Se află cel mai aproape de Ecuator
DailyBusiness
Val de petiții online după alegerile prezidențiale. Anularea scrutinului, arestarea lui George SImion și Călin Georgescu, scoaterea AUR în afara legii și retragerea cetățeniei române pentru cetățenii moldoveni, câteva dintre cereri
Adevarul
Captură uriașă pe o autostradă din Germania: români opriți cu portbagajul plin de bunuri furate
wowbiz.ro
L-am găsit!! Cine este SPP-istul lui Nicușor Dan, care a rupt inima femeilor pe rețelele de socializare: "Noroc cu domnul Președinte..." | EXCLUSIV
Spynews
Fiica lui Mihai Albu, prezentă la cununia civilă a tatălui ei! Mikaela a făcut declarații emoționante
Spynews
Dana Badea a rugat livratorul care i-a adus mâncare să se dezbrace și l-a băgat în dormitor. Ce s-a întâmplat după ce bărbatul a acceptat / VIDEO
Evz.ro
Vine vremea marilor schimbării. Nativii care încep o nouă viață
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce se întâmplă în relația dintre Anamaria Prodan și Ronald Gavril
kanald.ro
El este șoferul de 28 de ani care a murit în accidentul de pe Centura de Nord a Craiovei. Acesta era un afacerist cunoscut în oraș
Cancan.ro
Chinurile în care a murit Olivia, românca de 36 de ani din Belgia. Ce i-a făcut iubitul ei român de 42 de ani: 'De neconceput'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care au casă la curte! Ce trebuie să facă toți proprietarii
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Triunghiul amoros scandalos continuă. Impresara a aflat că milionarul se căsătorește cu amanta
stirilekanald.ro
Cine este șoferul de 28 de ani care a murit în accidentul de pe Centura de Nord a Craiovei. Era patronul unei cunoscute patiserii din oraș
Diana Sosoaca a rabufnit cand a aflat ca George Simion va contesta rezultatul alegerilor la CCR: „Hai sictir, Iuda!”
MediaFlux
ANAF dă amenzi între 50 și 500 de lei! Documentul trebuie depus urgent până luni, 26 mai. Românii pot avea datorii fără să știe
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce spune Nicușor Dan despre un viitor premier dat de PSD