Victorie pentru Kovesi. Guvernul nu va contesta decizia CEDO privind încălcarea drepturilor omului la revocarea de la şefia DNA

„Decizia, luată conform prevederilor legale aplicabile de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu la propunerea Agentului Guvernamental pentru CEDO şi a departamentului de specialitate din cadrul MAE, a fost solid fundamentată pe o analiză complexă juridică şi politico-diplomatică şi a avut în vedere opinia argumentată, în acelaşi sens al netrimiterii la Marea Cameră a CEDO, a Ministerului Justiţiei”, arată MAE într-un comunicat de presă.

Sursa citată mai spune că „decizia a avut în vedere importanţa deosebită a hotărârii din 5 mai 2020 pentru consolidarea independenţei procurorilor şi, deci, a sistemului de justiţie din România prin punerea în aplicare, prin măsuri de executare cu caracter general monitorizate de către Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei, a constatărilor CEDO din hotărârea menţionată”.

„Aceste constatări se află în consonanţă cu opiniile, evaluările, concluziile şi recomandările din documentele organismelor europene şi internaţionale privind România (cum ar fi opiniile Comisiei de la Veneţia sau rapoartele Comisiei Europene privind MCV) şi în cadrul cărora statul român şi-a asumat o serie de obligaţii, aceste documente fiind avute în vedere de însăşi CEDO în adoptarea hotărârii sale din luna mai. Este important de menţionat că o solicitare de retrimitere la Marea Cameră a CEDO ar amâna momentul la care hotărârea din 5 mai 2020 rămâne definitivă, cu efecte în consecinţă asupra punerii sale în executare. De altfel, susţinerea independenţei procurorilor şi, mai larg, a justiţiei din România sunt valori împărtăşite şi de Uniunea Europeană şi statele sale membre, precum şi de alţi parteneri strategici ai României, fiind asociate direct cu parcursul şi orientarea pro-europene şi pro-euroatlantice ale României”, mai transmit reprezentanţii MAE.

Ministerul de Externe mai precizează că în luarea deciziei a fost luat în considerare şi faptul că retrimiterea la Marea Cameră nu este o obligaţie pentru niciuna dintre părţi, atât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Regulile de procedură ale Curţii subliniind caracterul excepţional al unui astfel de demers. Relevantă în acest sens este incidenţa extrem de redusă a cererilor de retrimitere formulate de statele părţi la Convenţie, precum şi a celor admise pentru retrimitere.

Alte articole

DNA a dat iama în firmele de ride-sharing: trei administratorii au fost reţinuţi, alţi trei fiind plasaţi sub control judiciar. Prejudiciul este imens

Nelu Tătaru, acuzat de luare de mită, a fost pus sub control judiciar şi are interdicţia de a profesa

Totodată, astfel cum indică însăşi CEDO în ghidul său cu privire la cererile de retrimitere, din anul 2011 („The General Practice followed by the Panel of the Grand Chamber when deciding on requests for referral in accordance with article 43 of the Convention”), Marea Cameră nu reprezintă o instanţă de apel menită a corecta pretinse erori de fapt sau de evaluare juridică a caracteristicilor din fiecare caz individual, comise de Camere, iar simplul fapt că un caz este complex factual sau sensibil politic nu justifică, în sine, retrimiterea.

„Soliditatea raţionamentului şi a concluziilor din hotărâre sunt confirmate de faptul că hotărârea Camerei a fost adoptată cu unanimitate, fără opinii separate, fiind în deplină consonanţă cu jurisprudenţa anterioară, de dată recentă, a CEDO cu privire la accesul la justiţie şi libertatea de exprimare ale magistraţilor. În acelaşi timp, CEDO nu a decis acordarea unei sume de bani ca satisfacţie echitabilă reclamantei, neexistând astfel niciun prejudiciu material pentru stat; de asemenea, reinstalarea reclamantei în funcţia anterioară nu este de actualitate”, conform comunicatului de presă.

De asemenea, raportat la jurisprudenţa de dată recentă a Marii Camere, nu au fost identificate temeiuri pertinente care să susţină o evaluare obiectivă privind obţinerea unei soluţii contrare celei reţinute de Cameră, în urma unei eventuale reexaminări de către Marea Cameră, privind cele două încălcări constatate prin hotărârea din 5 mai 2020.

De altfel, nici Camera care a pronunţat hotărârea din 5 mai 2020 nu a considerat necesară desesizarea acesteia în favoarea Marii Camere – în aplicarea prevederilor art. 30 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

La data de 5 mai 2020, CEDO a pronunţat hotărârea sa în cauza Kövesi c. România, prin care a constatat, în unanimitate, încălcarea articolelor 6 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul dreptului de acces la o instanţă şi, respectiv, al libertăţii de exprimare. Cauza a avut la bază plângerea formulată de reclamantă cu privire la negarea accesului la o instanţă de judecată pentru a contesta încheierea prematură a mandatului de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. De asemenea, reclamanta a invocat faptul că mandatul său a fost încheiat din cauza punctelor de vedere şi a poziţiilor pe care le-a exprimat în public, în considerarea calităţii sale oficiale, cu privire la reformele legislative care priveau sistemul judiciar.

Conform art. 1 alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, „Prerogativele de agent guvernamental în procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei se exercită, în numele Guvernului României, de Ministerul Afacerilor Externe”. De asemenea, potrivit art. 9 din acelaşi act normativ, „Exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor Curţii se face de către Agentul guvernamental, cu aprobarea ministrului afacerilor externe.”