VIDEO Udrea gripată, Boagiu suferind de căldură

Unii miniștri au venit la comisiile parlamentare de buget-finanțe pentru a-și susține bugetele pe 2012, chiar dacă medicul le-ar fi recomandat repaus și medicație. Astfel, Elena Udrea a venit răcită la ședință, iar Anca Boagiu era vizibil afectată de căldura din sala de ședințe.
Romania TV
10 dec. 2011, 12:20
VIDEO Udrea gripată, Boagiu suferind de căldură

Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, a avut mai puține probleme cu parlamentarii din comisie decât cu o răceală care o marca vizibil. Udrea a venit înarmată cu șervețele nazale pe care le-a folosit des, iar accesele sale de tuse s-au auzit în mai multe rânduri în sală.

Și pentru ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, prezentarea și susținerea bugetului a fost un calvar. Boagiu era evident afectată de căldura din sala comisiei, devenită neîncăpătoare pentru asistența numeroasă. Ministrul și-a făcut vânt cu un teanc de hârtii pentru se mai răcori și a fost văzută ştergându-și nedumerită broboanele de sudoare de pe frunte.

Însă problemele nu le-au afectat celor doi miniștri capacitatea de persuasiune, astfel că parlamentarii au aprobat bugetele celor două ministere, fără niciun amendament.

Mai mult, au primit laude chiar din partea opoziției. „Vă apreciez foarte mult că ați făcut puțină ordine față de dezordinea făcută de predecesorii dumneavoastră în funcție”, a spus senatorul PSD Marius Bota.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Șase zodii primesc sprijin total și binecuvântare divină în Joia Mare. Berbecii și Leii renasc din propria cenușă
Capital.ro
Se interzic plățile? Anunț pentru toți românii cu carduri Visa și Mastercard: Pentru orice eventualitate...
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Metoda simplă de uscat haine. Procesul e surprinzător
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă permisul de conducere auto. Ordin direct de la UE. Cine sunt șoferii care trebuie să-l înlocuiască
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți