VIDEO Un consilier local din Brașov a mers la toaletă cu camera de la telefon pornită, în timpul unei ședințe

Un consilier local din Brașov a demonstrat că nu se pricepe foarte bine să gestioneze avantajele tehnologiei, după ce a uitat să își închidă camera în timpul unei ședințe de lucru a comisiei de specialitate din care face parte.
Mircea Filipescu
29 mart. 2024, 10:40
VIDEO Un consilier local din Brașov a mers la toaletă cu camera de la telefon pornită, în timpul unei ședințe

El s-a filmat în timp ce-și făcea treaba la WC, permițându-le atât celor care participau la şedinţă, dar și cetățenilor care urmăreau ședința live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Braşov, să îl privească în timp ce își face nevoile, relatează publicația brașov.net.

Cel care a participat la această scenă jenantă este Adrian Codreanu, consilier local al Primăriei Braşov din partea PNL.

În imagini se vede tot ceea ce a făcut consilierul, din momentul în care a intrat la toaletă și s-a așezat pe WC, până când își ia hârtia igienică pentru a se șterge. Imediat apoi camera se oprește brusc, semn că probabil şi-a dat seama de gafa pe care a făcut-o.

Adrian Codreanu, consilier local al Primăriei Brașov din partea PNL, a confirmat incidentul și a subliniat importanța atenției sporite la utilizarea platformelor digitale.

Acesta a exprimat regretul pentru neatenția sa și a îndemnat pe toți cei care participă la întâlniri online să fie mai vigilenți în ceea ce privește setările camerelor lor.

Citește și: EXCLUSIV Care este mâncarea preferată a lui Nicolae Ciucă. „E şi o chestie genetică, nu provin dintr-o familie de oameni supli”

DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Orașul care este pe punctul de a dispărea de pe hartă. Peste 7.000 de clădiri riscă să se prăbușească în orice moment
Capital.ro
Mașinile care nu mai pot fi revândute. Lovitură pentru proprietari: Riscul va exista întotdeauna
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Adevarul
Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Prețurile la alimente vor exploda înainte de Paște. „Este cumva o creștere nenaturală”
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Gestul impresionant făcut de mama Geta când a văzut-o pe fiica lui Culiță Sterp. Ce reacție a avut Daniela Sterp
Cancan.ro
Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor 😢 Ce a scris în biletul de ADIO 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cine îi trage sforile lui Călin Georgescu. România nu mai poate ignora: În văzul tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Tensiuni comerciale între Donald Trump și Justin Trudeau: Tarife reciproce între SUA și Canada
MediaFlux
"Zelenski e toxic, otravește tot". Declarații șoc de la un fost premier al României
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă