„În ultimele 24 de ore, peste 3000 de pompieri au intervenit în 34 de localităţi din 16 judeţe ( Alba, Bacău, Bihor, Bistriţa Năsăud, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Galaţi, Hunedoara, Harghita, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sălaj şi Timiş) pentru înlăturarea efectelor negative generate de ploile abundente şi vântul puternic. În cursul zilei de ieri şi pe timpul nopţii, salvatorii au acţionat în sprijinul populaţiei şi administraţiei publice locale pentru evacuarea apei din 49 case, 119 curţi, 133 de beciuri/subsoluri, 1 anexă gospodărească, 4 străzi, 2 operatori economici, 1 instituţie publică, 1 pasaj rutier şi 2 podeţe. Totodată, din cauza vântului puternic, 4 copaci au căzut pe carosabil şi a fost nevoie de intervenţia echipajelor de pompieri pentru degajarea acestora”, anunţă IGSU.
„În localitatea Buşteni din judetul Prahova o persoană a fost surprinsă de o viitură formată în zona munţilor Bucegi – Valea Caraiman. Din fericire, victima a reuşit sa se autoevacueze, până la sosirea echipajelor de intervenţie, iar în urma evaluării medicale efectuate la faţa locului, s-a constatat că aceasta nu prezenta leziuni„, conform IGSU.
O situaţie deosebită a fost înregistrată şi în localitatea Săliştea de Sus ( judeţul Maramureş), zonă în care circa 100 de gospodării au rămas izolate, din cauza surpării carosabilului. Întrucât accesul către gospodarii se realizează doar pietonal, pompierii, împreună cu autorităţile locale, desfăşoară misiuni de sprijin pentru populaţie şi de refacere a părţii carosabile afectate.
De asemenea, din cauza fenomenelor de vreme rea, traficul rutier a fost temporar afectat pe 3 drumuri naţionale (DN 17C/Bistriţa-Năsăud, DN 10/Buzău şi DN 17B/Neamţ ) şi 2 drumuri judeţene ( DJ 592/Bistriţa Năsăud şi DJ 188/Maramureş ) din cauza apei şi aluviunilor de pe carosabil. Echipaje specializate au acţionat în teren pentru remedierea situaţiei în cel mai scurt timp şi reluarea traficului în condiţii de normalitate.