Acesta a spus că Ungaria se află la ora actuală într-o „situaţie ridicolă”, pentru că mulţi studenţi nu reuşesc să obţină un certificate de competenţe de limbi străine, absolut necesare pentru deţinătorii unei diplome universitare. Orban a adăugat că dacă te uiţi în Uniunea Europeană fiecare dintre limbile statelor membre au o legătură una cu alta, doar maghiara „nu are nici o rudenie”.
„E foarte importantă cunoaşterea limbii maghiare, nu trebuie să renunţăm la limba maternă, dar nu trebuie să fim închistaţi doar în folosirea ei (…) Nu ne putem permite să rămânem în continuare închistaţi în limba maternă. Nu e o virtute patriotică să nu vorbeşti altă limbă decât cea maternă”, a spus Viktor Orban, potrivit traducerii oficiale asigurate de organizatorii evenimentului.
Declaraţia a fost făcută în contextul unei întrebări din public cu privire la linia cu predarea în limba maghiară la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş. Legat de acest subiect, premierul Ungariei a spus că înfiinţarea secţiei este un obiectiv important pentru comunitatea maghiară.