Viktor Orban vine în România. Decizia fostului premier al Ungariei, criticată de Peter Magyar: „Nu fiți lași”

Fostul premier al Ungariei, Viktor Orban, participă sâmbătă la ediţia cu numărul 35 a Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, cunoscută sub denumirea de "Tusvanyos". Înainte să vină în România, Orban a fost provocat de actualul prim-ministru maghiar Peter Magyar la o dezbatere la Băile Tușnad.
Mircea Filipescu
25 iul. 2026, 09:57
Viktor Orban vine în România. Decizia fostului premier al Ungariei, criticată de Peter Magyar: „Nu fiți lași”

La lucrările Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad și-au anunțat prezența actuali sau foşti parlamentari FIDESZ, reprezentanţi ai maghiarilor din România, Slovenia, Croaţia, Serbia sau Ucraina, profesori, publicişti, sociologi sau jurnalişti.

Viktor Orban păstrează tradiția și, ca în fiecare an, sâmbătă, 25 iulie, îşi va susţine tradiţionalul discurs. Pe scenă, alături de acesta, se vor afla Tőkés László, preşedintele Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania, dar şi deputatul FIDESZ Németh Zsolt.

La evenimente nu au fost însă invitați actuali oficiali ai guvernului de la Budapesta, fapt care a stârnit nemulțumirea premierului Peter Magyar, reclamând că evenimentul este organizat pe banii Ungariei.

Vezi și Viktor Orban le cere susținătorilor săi să se opună „tiraniei” premierului Peter Magyar: „Ungaria a încetat să mai fie un stat democratic”

Într-o referire la tabăra de vară de la Băile Tuşnad din Transilvania, cunoscută şi sub numele de Tusvanyos, Peter Magyar a spus că este firesc să se aştepte ca acolo să aibă loc dezbateri publice reale, întrucât contribuabilii ungari au plătit sute de milioane de forinţi pentru organizarea acesteia, adăugând că el este pregătit să participe.

„Nu fiţi laşi, invitaţi-l pe premierul Ungariei!”, a precizat el, exprimându-şi speranţa că Orban îşi va „găsi curajul” şi că va accepta o dezbatere publică, eventual chiar la tabăra din Transilvania.

Fondatorul transilvănean al Tusvanyos, Tibor T. Toro, a transmis că, în opinia sa, în cadrul taberei de vară există loc atât pentru reprezentanţi ai guvernului ungar, cât şi pentru dezbateri deschise şi substanţiale şi că organizatorii speră ca, anul viitor, discuţiile să aibă loc în prezenţa acestora.

„Ca urmare a impactului încă neclarificat al schimbărilor politice majore din Ungaria, reprezentanţii partidului de guvernământ nu vor participa la evenimentul din acest an, deşi ne-am fi dorit să le oferim un forum unde să fi putut avea loc o dezbatere substanţială între putere şi opoziţie”, a explicat Toro într-un interviu acordat portalului local de ştiri Kronika.

Tema ediţiei din 2026 este „Tusványos 35 – Întreg cu tine!”, în prima zi a evenimentului urmând să fie lansată şi o carte cu titlul „Originea şi misiunea Universităţii de Vară Tusványos”.

„De-a lungul timpului, Universitatea de Vară şi Tabăra Studenţească de la Bálványos şi-a păstrat valorile fundamentale, oferind generaţiilor care i-au trecut pragul un spaţiu al dialogului, al comunităţii şi al ideilor. Pentru mulţi dintre noi, Tusványos este mai mult decât un eveniment: este o legătură care ne uneşte şi o comunitate în care ne regăsim, atât în momentele frumoase, cât şi în cele dificile.

(…) Aceşti 35 de ani înseamnă mai mult decât trecerea timpului. Înseamnă o moştenire comună şi responsabilitatea de a o duce mai departe. Iar această poveste este întreagă pentru că şi tu ai făcut parte din ea. Tusványos 35 – Întreg cu tine!”, se arată pe pagina evenimentului de la Băile Tuşnad.

Citește și Sorin Grindeanu susține că PSD ar putea să-i facă plângere penală lui Ilie Bolojan: „Cer actualului Guvern demis să trimită toate aceste proiecte legate de PNRR la Parlament”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Apelul disperat al unei cântărețe din Australia. Fiica ei de 4 ani a fost răpită de la școală
Fanatik.ro
Boutoutaou, trimis la „vraciul din Belgrad”. Ultimele noutăți despre situația medicală a mijlocașului de la FCSB
Capital.ro
Curs valutar luni, 12 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și lira sterlină la început de săptămână. BNR a publicat cele mai recente valori
Playtech.ro
Cine plătește pentru cheltuielile descoperite la ANM. Diana Buzoianu cere demisia șefei instituției și vorbește despre recuperarea banilor
Adevarul
Anunț-șoc în PSD: „Să ne pregătim de anticipate!” SURSE
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Adi Mutu, discurs plin de emoție pentru fiul său: ”Nu e nici vina ta, nici vina mea că te-ai născut băiatul meu. Dar te iubesc orice ar fi și sunt cu tine”
MediaFlux
Horoscop 12 octombrie 2026. Început de săptămână cu surprize uriașe! Unele zodii primesc bani, altele au parte de o schimbare care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte