Oana şi Viorel Lis auavut mari probleme cu vila, transformată de nişte chiriaşi în bordel. Cei doi s-au chinuit timp de trei ani să scape de vilă, dar au reuşit doar să închirieze imobilul respectiv, care le aduce un venit în plus de circa 600 de euro pe lună. Oana Lis are şi un motiv în plus de bucurie: îşi poate achita studiile fără probleme.
Oana, mai tare ca Viorel Lis la PARIURI. Uite reţeta cu care CÂŞTIGĂ MEREU
„Am închiriat casa din Tunari ca să fac bani de facultate. M-am înscris la Psihologie, sunt în anul l la Hyperion. Îmi place foarte mult. Facultatea mă costă 3.000 de lei pe an. Eu am o glumă pe care o mai spun. La 18 ani, mă gândeam ce să fac: ori încep o facultate, ori să mă mărit din interes. Acum am luat-o cu şcoala, mi-a venit mintea la cap”, spune Oana Lis pentru Click.
Vila are 8 camere la o suprafaţă de 250 mp. Casa le aminteşte soţilor Lis de un episod neplăcut, ce a avut loc în 2014 când a fost târât într-un scandal de prostituţie din cauza chiriaşilor săi, care transformaseră casa în bordel. Atunci, fostul primar a trebuit să dea cu subsemnatul la poliţie.