De vineri, România nu mai are cupru

Cel mai mare zăcământ din judeţul Alba va aparţine oficial Canadei. Decizia ca România să renunţe la exploatarea cuprului a fost luată de guvern. Zăcământul a fost vândut pentru 200 de milioane de euro, iar contractul care oficializează tranzacţia va fi semnat vineri.
Romania TV
06 apr. 2012, 07:30
De vineri, România nu mai are cupru

Din punctul de vedere al guvernului, aceasta este o afacere bună, a spus-o şi premierul Mihai Răzvan Ungureanu într-o intervenţie la radio pe parcursul zilei de joi.

Ar fi o afacere bună pentru că, spun guvernanţii, este vorba de o companie care merge în pierdere, o companie în faliment, iar în acest fel statul nu va mai pierde bani. Pe de altă parte, aceasta nu poate fi nici pe departe numită o afacere bună şi asta pentru că statul a încasat o sumă mult mai mică decât cea pe care ar fi putut să o încaseze.

Practic, statul a anunţat că licitaţia a pornit de la 50 de milioane de euro şi a prezentat ca o victorie suma de 200 de milioane de euro pe care se pare că o va încasa în final.

Chiar şi cei din Ministerul Economiei, minister de care acestă companie a aparţinut până în prezent, spun că acestă companie împreună cu zăcământul de cupru poate valora până la 12, 14 miliarde de euro.

DailyBusiness
Pensie record în România! Un român încasează peste 108.000 de lei pe lună doar din contributivitate!
Spynews
Cum comunică Ozana Barabancea cu părinții ei decedați. Ce face jurata Te cunosc de undeva de fiecare dată când merge la mormânt: „Îi bag în ședință”
Bzi.ro
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa
Fanatik.ro
Animalul pe care românii îl cresc cu drag, dar care ajunge pe mesele străinilor. Zeci de mii tone au mers la export anul trecut
Capital.ro
Călin Georgescu e demolat. Verdictul la care nu se gândea niciodată: Praf ne-am făcut
Playtech.ro
Laura Vicol, gest disperat înainte de a fi arestată. Ce a făcut de faţă cu toată lumea, nu se mai...
DailyBusiness
Angajări pe bandă rulantă la McDonald’s. Iată ce salariu se oferă și care sunt beneficiile
Adevarul
Misterul bombelor atomice pierdute prin oceane. O singură astfel de armă are un randament de 3.8 megatone
wowbiz.ro
Monalisa Liuba, afacerista de 35 de ani care a murit într-un salon din Chișinău, condusă pe ultimul drum! O cunoscută interpretă de muzică populară a dat detalii despre înmormântarea tinerei. Nici acum nu-i vine să creadă ce s-a întâmplat: „N-ai cum...”
Spynews
De ce să nu mai arunci coaja de la fructe și legume. Cum poate fi folosită
Spynews
O influenceriță din România a izbucnit în lacrimi după ce a fost acuzată că a slăbit cu medicamente de diabet și nu mâncând sănătos / VIDEO
Evz.ro
Marina Almășan, carte despre Georgică Cornu. Cum a luat decizia
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Când intră alocațiile pe card în luna februarie 2025! Copiii își primesc sumele mai devreme
Cancan.ro
Ce avere are Laura Vicol? Suma colosală pe care o deține în bijuterii și ceasuri
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu nu va fi lăsat să candideze! Decizia CCR pe care o așteaptă toată România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Breaking news despre banii românilor!
substantial.ro
Biletele pentru meciul România-San Marino se pun în vânzare vineri
MediaFlux
PACEA din Ucraina! ZELENSKI a dat VESTEA! Pregătit pentru discuții directe cu PUTIN
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol