Nello Ruggiero și-a spus singur „Da” în cadrul unei ceremonii pe care a organizat-o tot singur, scrie stiripesurse.ro. La această nuntă neobișnuită, de la care a lipsit mireasa, italianul a recunoscut, cu sinceritate, că nu va iubi niciodată pe nimeni așa cum se iubește pe sine.
Ceremonia inedită a fost transmisă în direct în cadrul unei emisiuni de televiziune, dar Nello Ruggiero a ținut să precizeze că s-ar fi căsătorit singur și în absența camerelor de filmat. De asemenea, a adăugat el, părinții au primit „destul de bine” vestea că fiul lor se va căsători cu sine însuși.
Mirele a venit la ceremonie, cum altfel decât pe un cal alb, în timp ce invitații care-l așteptau au crezut că este vorba de o petrecere cu ocazia împlinirii vârstei de 40 de ani. Mirele și-a pus nepoții să-i fie cavaleri de onoare și și-a oferit singur și o verighetă.