Conform proiectului, „în sensul prezentei legi, violenţa domestică înseamnă orice inacţiune sau acţiune intenţionată de violenţă fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică, care se produce în mediul familial sau domestic ori între soţi sau foşti soţi, precum şi între actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă agresorul locuieşte sau a locuit împreună cu victima”.
Citeşte şi: Declaraţiile de avere se vor depune electronic din 2022
Violenţa cibernetică presupune „hărţuire online, mesaje online instigatoare la ură pe bază de gen, urmărire online, ameninţări online, publicarea non-consensuală de informaţii şi conţinut grafic intim, accesul ilegal de interceptare a comunicaţiilor şi datelor private şi orice altă formă de utilizare abuzivă a Tehnologiei Informaţiei şi a Comunicaţiilor prin intermediul calculatoarelor, telefoanelor mobile inteligente sau altor dispozitive similare care folosesc telecomunicaţiile sau se pot conecta la internet şi pot transmite şi utiliza platformele sociale sau de e-mail, cu scopul de a face de ruşine, umili, speria, ameninţa, reduce la tăcere victima”.
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor elaborează şi difuzează materiale documentare privind prevenirea, cauzele şi consecinţele violenţei domestice, potrivit unui amendament.
Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, prin organismele aflate în coordonare responsabile de prevenirea, analiza, identificarea şi reacţia la incidente în cadrul infrastructurilor cibernetice, are obligaţia de a efectua demersurile necesare pentru a dezvolta campanii de sensibilizare publică privind violenţa cibernetică şi să ofere asistenţa practică autorităţilor centrale şi locale în prevenirea şi răspunsul la violenţa cibernetică, potrivit unui alt amendament.