Violenţele din ziua a şaptea: 100 de protestatari duşi la secţie, 14 fiind suporteri

Peste 100 de persoane au fost duse la secţiile de poliţie din Capitală, dintre care 14 au fost identificate ca fiind membri ai galeriilor Dinamo, Steaua, Rapid şi Petrolul Ploieşti, a declarat, vineri, şeful Direcţiei Ordine şi Siguranţă Publică din Jandarmeria Română, Aurel Moise.
Romania TV
20 ian. 2012, 11:34
Violenţele din ziua a şaptea: 100 de protestatari duşi la secţie, 14 fiind suporteri

Aurel Moise a subliniat că ţelul jandarmilor nu este să sancţioneze şi a spus că manifestanţii care au venit de la Piaţa Victoriei la Piaţa Universităţii nu au respectat apelurile jandarmilor să se deplaseze pe trotuar, nu pe carosabil. Potrivit lui Moise, la venirea protestatarilor USL Piaţa Universităţii a fost blocată, ceea ce reprezintă o faptă penală. Jandarmii au fost pregătiţi să dirijeze manifestanţii pentru a intra în zona Facultării de Arhitectură, la fântâni, şi în zona Teatrului Naţional, dar „din păcate piaţa a fost blocată”, a spus Moise.

„În aceste condiţii, jandarmii au permis în continuare desfăşurarea protestului, chiar dacă pe timpul deplasării participanţilor la mitingul PNL s-au alăturat şi alte grupuri cu care noi avem conflicte de mai mult timp. Prin intermediul colegilor, cei din Şoseaua Kiseleff au ajuns în Piaţa Universităţii unde lucrurile s-au desfăşurat normal până în jurul orei 23.00, când majoritatea protestatarilor de bună credinţă nu au stat în zone cu pericol. S-a instalat o baricadă pe carosabil, s-a făcut un foc pe care pompierii au încercat să-l stingă însă nu au fost lăsaţi, au fost aruncate pietre, bucăţi din gardurile rupte în forţele de ordine. Conform legii, comandantul acţiunii putea dispune intervenţia în forţă, dar nu a făcut-o. Intervenţia în forţă înseamnă intervenţia cu tot ceea ce are în dotare Jandarmeria”, a explicat Moise.

În momentul acela, în piaţă mai erau câteva sute de persoane, spune şeful Direcţiei Ordine şi Siguranţă Publică din Jandarmeria Română.

După încercarea de degajare, 100 de persoane s-au îndrepatat spre Piaţa Victoriei şi au mai încercat o blocare în zona cofetăriei Scala, iar atunci forţele de ordine au intervenit pentru degajarea carosabilului.

Pe parcursul activităţii de ieri (n.r joi) au fost duse peste 100 de persoane la secţiile de poliţie şi s-au luat măsurile legale împotriva lor. 16 persoane s-a dovedit, în urma verificărilor, că au mai fost sancţionate în zilele anterioare, 14 dintre ele fiind identificate ca membre ale galeriilor Dinamo (4 persoane), Steaua (şase persoane), Rapid (trei persoane) şi Petrolul Ploieşti (o persoană)„, a spus Moise.

De asemenea, şeful Direcţiei Ordine şi Siguranţă Publică din Jandarmeria Română a precizat că au fost întocmite actele premergătoare pentru fapte de natură penală.

„Jandarmeria nu interzice desfăşurarea manifestărilor de protest în condiţii legale, iar aspectele negative, dacă se vor constata, structurile abilitate vor face cercetări şi vor aplica măsurile legale”, a spus Moise.

La nivel naţional au fost aplicate peste 500 de sancţiuni contravenţionale şi constatate peste 100 de fapte de natură penală, datele urmând a fi definitivate de Parchet şi Poliţie.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Vești bune pentru mai mulți pensionari: veniturile cresc din luna mai. Cetățenii care primesc bani mai mulți
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
Playtech.ro
La ce viteză decolează avionul? Mulți ar crede că e mai mare, valorea este depășită de vitezomani pe autostrăzi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Circumstanțele discutabile ale vizitei lui JD Vance la Vatican: „A intrat cu forța și a lăsat o lume fără Papă”
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Minuni, întâmplări neobișnuite și legende petrecute în România în perioada Paștelui
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Sold zero la contul bancar. Avertisment pentru românii cu banii pe card: Deplasați-vă la sediul unității bancare!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
MediaFlux
O nouă zi liberă pentru români. Se modifică lista cu sărbătorile legale din Codul Muncii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București