Violeta Alexandru, despre creşterea pensiilor: Este inoportun să lansez procente

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, vineri, că este inoportun să lanseze procente legate de creşterea pensiilor de la 1 septembrie şi că Guvernul trebuie să comunice pe baza cifrelor şi a situaţiilor rezultate din încasările la buget. Ea a precizat că respectă legea care prevede creşterea punctului de pensie cu 40 la sută de la 1 septembrie.
Romania TV
12 iun. 2020, 11:11
Violeta Alexandru, despre creşterea pensiilor: Este inoportun să lansez procente

Violeta Alexandru a fost întrebată, într-o conferinţă de presă, dacă ştie care este cea de-a doua variantă anunţată de ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, pentru creşterea pensiilor, pe lângă cea de 10 la sută.

„Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a pus la dispoziţie Ministerului Finanţelor toate datele pe care le avea, s-a oferit să pună în continuare orice altă dată suplimentară la dispoziţie, în momentul în care Ministerul Finanţelor, pe baza situaţii încasărilor la buget pe care cu siguranţă o va face la sfârşitul lunii iunie, va avea o fundamentare cu privire la aceste scenarii despre care vorbeşte colegul meu, în mod evident că decizia se ia în cadrul echipei, în mod evident ne-o va prezenta. Astăzi când mă întrebaţi nu am această informaţie”, a afirmat Violeta Alexandru.

MAJORARE PENSII. Ministrul Finanţelor: „Acel 10% este un scenariu care ne-ar permite să facem şi investiţii”

Ea a precizat că i se pare inoportun să lanseze procente legate de creşterea pensiilor de la 1 septembrie. „Cred că este inoportun să lansez procente, cea mai bună comunicare pe care acest Guvern trebuie să o facă este pe baza cifrelor şi a situaţiilor rezultate din încasările la buget. Până atunci, ştiţi poziţia mea, noi ne dorim să creştem pensiile, respectiv astăzi când discutăm am o lege în vigoare, până la eventuale schimbări în mod evident respect legea aflată în vigoare. Dacă vor apărea elemente, le va comunica ministrul Finanţelor, aşa cum a fost decis”, a explicat ministrul Muncii.

Întrebată dacă de la 1 septembrie vor fi majorate salariile conforme grilei salarizării, Violeta Alexandru a spus: „Nu am informaţii că nu am respecta creşterea, pătrimea, care este avută în vedere de la 1 septembrie. În mod evident şi această discuţie are legătură cu situaţia pe care o va prezenta ministerul Finanţelor, pe care o aştept şi eu cu interes, ca şi dumneavoastră”.

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
Claudia Pătrășcanu s-a tuns singură, acasă. Cum arată acum cântăreața / FOTO
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Care sunt cele mai fiabile SUV-uri în 2025. Top 5 mașini mari care merită cumpărate
Capital.ro
E ilegal să semnezi documentul. Restricție pentru români. ANAF a început controlul
Playtech.ro
De ce nu este bine să vopsești ouă în Vinerea Mare. Ce trebuie să faci în această zi, conform tradiției
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Rușii au încercat să spargă frontul din Harkov. Trupele ruse au reluat atacurile mecanizate
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Scandal uriaș la Teatrul Metropolis! Celebra Lili Jurcă, obligată să joace pe stradă?! Cum s-a ajuns la această situație
Spynews
Singurele imagini cu casa în care locuiește David Pușcaș: ”V-am primit în haos că aseară am făcut live” / GALERIE FOTO
Evz.ro
Piața imobiliată o ia razna. Evoluție bizară în România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Rezultatul autopsiei lui Emanuel, medicul rezident din Botoșani, care a fost găsit fără suflare în locuința sa. La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă impusă celor care plătesc cu cardul. Avertisment pentru cei care au renunțat la banii cash
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cum să prepari cel mai bun drob de miel. Secretele pe care gospodinele trebuie să îl știe
MediaFlux
500 de lei pentru elevi. Banii au început să fie virați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți