Viorel Hrebenciuc: PSD nu este interesat într-o suspendare a preşedintelui

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a declarat, la România TV, că social-democraţii nu îşi doresc să-l suspende pe Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României datorită contextului internaţional generat de tulburările din Ucraina.
Adrian Ilie
18 mai 2014, 18:48
Viorel Hrebenciuc: PSD nu este interesat într-o suspendare a preşedintelui

„Nici personal, nici partidul nu suntem interesaţi într-o suspendare a preşedintelui în actualul context internaţional”, a declarat Viorel Hrebenciuc, comentând posibilitatea unui asemenea demers în eventualitatea unei decizii a CCR nefavorabile preşedintelui în legătură cu implicarea sa în campania electorală a PMP.

Pe de altă parte, Hrebenciuc susţine că sesizarea depusă de către Guvern la Curtea Constituţională este justificată. „Acţiunea PSD nu este una pur politică sau de campanie electorală. Domnul preşedinte încalcă cu obstinaţie Constituţia”, a apreciat deputatul.

Acesta s-a arătat însă reticent în ce priveşte şansele de succes ale sesizării. „Sunt convins că cei de la Curtea Constituţională vor spună că nu încalcă Constituţia. Vor găsi tot felul de tertipuri”, a conchis Viorel Hrebenciuc.

Guvernul a depus pe 6 mai la Curtea Constituţională sesizarea în care Traian Băsescu este acuzat de partizanat politic faţă de PMP prin implicarea sa în campania electorală a acestui partid. Curtea Constituţională a României judecă în 21 mai sesizarea Guvernului.

În sesizare se cere Curţii să se pronunţe în mod clar dacă preşedintelui României îi este permis să se implice în campanie electorală. Traian Băsescu este acuzat că a încălcat articolul 80 din Constituţiei care stipulează: „Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.”

De asemenea, Guvernul susţine că Băsescu a încălcat spiritul articolul 84 ce-i interzice afiliarea politică. „Chiar dacă, formal, nu este membru al unui partid, prin modul său de acţiune, preşedintele Românieise comportă ca un agent electoral, ca un membru activ al unei formaţiuni politice implicate în lupta electorală”, se arată în sesizare.

Ca argumente sunt invocate fotografiile postate de Elena Udrea pe Facebook, în care Băsescu apare purtând un tricou pe care scrie „Vote for PMP”, precum şi declaraţiile ulterioare ale preşedintelui legate de acest episod. Totodată, sunt enumerate legile care interzic diverselor categorii de slujbaşi ai statului implicarea deschisă în campania electorală.

„Preşedintele României, Traian Băsescu, în reptate rânduri, cu ocazia unor evenimente publice şi-a manifestat susţinerea pentru un anume partid politic, atitudinea şefului statului concretizându-se atât prin nominalizarea directă a partidului politic pe care îl va vota, cât şi prin popularizarea activă a însemnelor electorale ale acestei formaţiuni politice, respectiv Partidul Mişcarea Populară”, se mai spune în sesizare.

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
De ce să nu arunci varza murată chiar dacă a trecut iarna. Ce poți să faci cu ea pe timp de vară
Capital.ro
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Playtech.ro
Cât ar costa Metrorex siguranța călătorilor. Costurile dotării stațiilor de metrou cu un sistem de protecție EXCLUSIV
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
Reacția lui Piedone în timpul unui control la o măcelărie plină de icoane: „Intrăm in biserică”. Patru restaurante din Sectorul 5 au fost închise
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Icoana care îndeplinește dorințe. Biserica asaltată de credincioși
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Anunț important pentru românii care beneficiază de acest tip de pensie! Ce trebuie să facă pentru a nu rămâne fără venit
Cancan.ro
A apărut o nouă infracțiune în Codul Rutier. Ți se suspendă permisul de conducere instant, dacă faci asta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lovitură cumplită pentru Elena Udrea. E de negăsit! Anunțul a venit în cel mai prost moment
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Întârzieri la plata pensiilor! Românii așteaptă și două luni să primească banii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Tragedia care a îndoliat Craiova. Tatăl și fiica de 7 ani, morți într-un accident în Serbia. „Daria, vei continua să dansezi printre îngeri“