Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis, luni, că Viorel Hrebenciuc rămâne în arest preventiv, în timp ce fostul deputat Ioan Adam va sta în arest la domiciliu.
Cei doi au fost trimiși în judecată de procurorii DNA săptămâna trecută în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri. Prima parte a procesului se va desfășura în cameră preliminară, etapă în care vor fi efectuate mai multe acte de procedură.
În cadrul acestor proceduri, judecătorul a verificat măsurile preventive în cazul inculpaților.
Citeşte şi: DOSARUL RETROCEDĂRILOR. Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, „înfundaţi” de înregistrările lui Paltin Sturdza
Instanța a decis astfel menținerea arestării preventive în cazul inculpaților Viorel Hrebenciuc, Dan Costin Bengescu, Paltin Sturdza și Ordog Lorand Andras.
De asemenea, magistrații au menținut arestul la domiciliu în cazul lui Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc.
În schimb, judecătorii au înlocuit arestul preventiv cu arestul la domiciliu în cazul fostului deputat Ioan Adam. Din arest preventiv va fi eliberat și Iosif Kadas, acesta urmând să fie judecat, alături de Jănică Poenaru și Ioan Sorin Iacob, sub control judiciar.
Totodată, a fost menținut controlul judiciar în cazul lui Tudor Chiuariu și Adam Crăciunescu.
Decizia instanței nu este definitivă și poate fi contestată. Următoarele termene pentru verificarea din oficiu a temeiurilor măsurilor preventive au fost stabilite pentru datele de 17 februarie și 17 martie.
Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza şi Dan Costin Bengescu sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional prin care urmăreau să obţină venituri prin cumpărare de influenţă sau folosirea funcţiilor.
Dosarul vizează retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure în judeţul Bacău, în baza unor decizii ilegale ale unor judecători, cu implicarea unor parlamentari, pentru obţinerea ilegală a unor sume mari de bani. Grupul infracţional ar fi folosit inclusiv firme off-shore pentru a ascunde provenienţa banilor.
Păgubită în acest caz este Romsilva, care a pierdut aproape 304 milioane de euro, după ce Paltin Gheorghe Sturdza a reuşit să intre în posesia celor peste 43.000 de hectare de pădure.