Viorica Dăncilă: Atacurile lui Klaus Iohannis adâncesc falia dintre preşedinte şi prim ministru

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că au "uimit-o" declaraţiile şefului statului, catalogând afirmaţia "femeia aceasta sau nu cunoaşte funcţionarea statului” drept un "atac". "Aceste lucruri nu fac decât să adâncească groapa, să adâncească falia dintre instituţia prezidenţială şi primul ministru şi cred că este ceea ce ne trebuie cel mai puţin în această perioadă", a spus ea.
Romania TV
10 dec. 2018, 16:01
Viorica Dăncilă: Atacurile lui Klaus Iohannis adâncesc falia dintre preşedinte şi prim ministru

„Dacă domnul preşedinte va avea disponibilitatea, dacă va dori să discutăm despre aceste două numiri, aşa cum am procedat de fiecare dată, voi avea toată deschiderea de a purta această discuţie. Dacă nu, nu avem decât o alternativă, aceea de a aştepta hotărârea Curţii Constituţionale, pentru că am văzut că domnul pereşedinte nu vrea să facă nicio nominalizare până la decizia Curţii Constituţionale”, a afirmat Viorica Dăncilă,potrivit News.ro.

Dăncilă a adăugat că au „uimit-o” declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la acest subiect. 

„Legat de acest lucru, m-a uimit foarte mult şi cred că acest lucru nu trebuie să se mai întâmple, declaraţiile domnului preşedinte care pornind de la aceste nominalizări, care sunt atributul primului-ministru, a venit cu acele acuzaţii şi cu acele jigniri, să spun, care nu trebuie făcute nu numai de preşedintele României, dar cred că de nimeni şi împotriva nu numai a unei femei prim-ministru, ci împotriva oricărei femei. Deci această atitudine mi se parte o atitudine care nu trebuie să o aibă preşedintele României. Aceste lucruri nu fac decât să adâncească groapa, să adâncească falia dintre instituţia prezidenţială şi primul ministru şi cred că este ceea ce ne trebuie cel mai puţin în această perioadă în care miniştrii au început să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene”, a spus Dăncilă.

Întrebată care declaraţie a preşedintelui Klaus Iohannis este, în opinia sa, un atac la o femeie, Dăncilă a făcut referire la sintagma „femeia aceasta sau nu cunoaşte funcţionarea statului”, pe care a catalogat-o drept un „atac”.

„Cred că nu preşedintele trebuie să facă o evaluare nici a primului ministru, nici a miniştrilor Guvernului. Nici acele afirmaţii atât de despre despre Guvern şi care s-au dovedit că nu sunt conforme cu realitatea”, a spus ea.

Aceasta a precizat că a discutat telefonic cu preşedintele Klaus Iohannis şi că aşteaptă motivaţia pentru refuzul acestuia de a numi miniştrii nominalizaţi şi că se aştepta ca „pe baza respectului reciproc şi a normalităţii” să primească o explicaţie legată de refuzul lui Iohannis.

„Dacă domnul preşedinte spunea că sunt motive temeinice să nu accepte una din propunerile noastre atunci luam în calcul poate chiar poate schimbarea uneia dintre propuneri. Dar din păcate nici pentru prima dată, nici la a doua nominalizare, nu am avut nicio explicaţie, nici pentru timpul pierdut sau întârzierea pe care o avem şi în prezent, nici pentru faptul că au fost refuzate primele două propuneri”, a spus Dăncilă.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, după ce premierul Viorica Dăncilă a sesizat CCR cu privire la blocarea numirii unor miniştri, că răspunsul Curţii Constituţionale nu va rezolva problema, problema fiiind în opinia sa că România nu are prim-ministru. El a precizat că, dacă s-a ajuns în acestă fază, în cazul remanierii va aştepta decizia Curţii, fără a mai face vreun alt demers. Ulterior, răspunzând întrevărilor jurnaliştilor, Klaus Iohannis a afirmat că Guvernul României este ”condus de infractorul Dragnea prin interpuşi”. În plus, şeful statului a afirmat că Viorica Dăncilă nu a prezentat niciun motiv al schimbării miniştrilor, revocarea fiind o sancţiune politică. ”Doamna prim-ministru confundă Guvernul cu Partidul”, susţine Klaus Iohannis care precizează că acest tip de regim s-a încheiat în 1989.

Acesta a afirmat că se aştepta să fie sunat de Viorica Dăncilă pentru a fi întrebat dacă a luat o decizie şi susţine că aceasta ”pur şi simplu nu înţelege cum funcţionează statul”. 

”Sincer, aş fi aşteptat în toată această perioadă, aşa, printre vizitele pe care le face doamna prim-ministru în străinătate, măcar să mă sune sau să mă caute şi să întrebe: „Domnul preşedinte, de ce nu ne daţi un răspuns, care este problema?”. Această doamnă pur şi simplu nu înţelege cum funcţionează statul. Noi nu suntem puşi aici să ne trimitem hârtii scrise de secretari, secretare sau alţi colaboratori. Asta este simplu de făcut. Noi suntem puşi aici pentru a rezolva problemele statului, pentru a rezolva problemele României, ori asta se face inclusiv prin colaborare şi prin dialog instituţional”, a mai spus Iohannis. 

Citeşte şi: Viorica Dăncilă, după CEx: Luăm în calcul OUG privind Codurile penale. Despre amnistie şi graţiere: Este un subiect închis

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Cum se spală, de fapt, corect, rufele colorate. Pontul care păstrează culorile vii o perioadă lungă
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
Playtech.ro
Dreptul moștenitorilor prea puțin cunoscut. Ce pot face la notar pentru a ușura procesul
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
De ce are nevoie Trump de metale din pământuri rare și ce legătură au Ucraina și Groenlanda cu acestea
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Se închide un mare post de radio. Războiul dintre doi moguli
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
O româncă a dispărut fără urmă, în Italia! Familia o caută cu disperare pe Alina, după ce a plecat de acasă fără telefon și acte
Cancan.ro
Luca Manolache și-a sunat mama înainte să moară! Care au fost ultimele lui cuvinte: 'Mai bine nu-i mai auzeam deloc acea
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dezastru pentru Călin Georgescu. Verdict definitiv. Decizia luată de judecătorii CEDO azi, 6 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Pensiile NU ajung la timp în martie. Când vor primi pensionarii banii întârziați
MediaFlux
Lovitură pentru bugetari. Ciolacu: ”Angajaţii din întreprinderile publice vor fi plătiţi în funcţie de performanţă”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti