Dăncilă a făcut aceste precizări într-o conferinţă de presă susţinută la inaugurarea noului sediu al Sectorului Poliţiei de Frontieră Isaccea al Gărzii de Coastă.
„Aş dori ca astăzi să vorbim despre investiţii, am vorbit foarte mult despre Justiţie. Cred că oamenii sunt interesaţi mai mult de investiţii şi ceea ce facem pentru ei. O decizie (cu privire la Tudorel Toader – n.r.) o voi lua în cadrul Comitetului Executiv Naţional, când am să ascult şi părerea colegilor mei şi o să îmi spun şi eu părerea”, a afirmat Dăncilă, întrebată ce va face în cazul lui Tudorel Toader, în contextul în care foarte mulţi lideri social-democraţi cer schimbarea lui din funcţie iar preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că decizia va fi a premierului, conform Agerpres.
Dăncilă a adăugat că în cadrul CExN va prezenta şi o evaluare cu privire la activitatea din Guvern a lui Tudorel Toader.
„Suntem guvern politic, suntem susţinuţi politic şi este foarte bine ca aceste discuţii să le avem în cadrul politic, în cadrul Comitetului Executiv Naţional. După ce vom lua această decizie, voi ieşi public şi am să o comunic”, a menţionat premierul.