Viorica Dăncilă îi lansează 10 subiecte de dezbatere lui Iohannis: Aţi stat mai mult în vacanţă decât la muncă

Viorica Dăncilă, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, insistă să aibă o dezbatere cu Klaus Iohannis şi îi adresează 10 teme de discuţie.
Filip Stan
13 nov. 2019, 19:07
Viorica Dăncilă îi lansează 10 subiecte de dezbatere lui Iohannis: Aţi stat mai mult în vacanţă decât la muncă

„Eu sunt un om răbdător. Încă îl aștept pe domnul Iohannis să găsească înțelepciunea, tăria și curajul de a accepta invitația mea la dezbaterea pe care românii o cer și o merită. Am văzut că domnul președinte, după Guvernul său, comisarul său și Parlamentul său, vrea și dezbaterea sa. Eventual la sediul PNL, cu membrii de partid, nu?

Eu îmi doresc ca domnul Iohannis să vină la o dezbatere în fața tuturor românilor, nu să țină un monolog în fața peneliștilor. Și are ocazia să o facă duminica aceasta. Am primit din partea TVR o invitație pe care eu am acceptat-o. Mi se pare corect ca acest eveniment să fie organizat de TVR, pentru a putea fi văzut de absolut toți românii – inclusiv de cei din diaspora și cei fără acces la televiziunea prin cablu – și să poată fi preluat și de celelalte televiziuni.

Și pentru că domnul Iohannis și-a făcut public programul de campanie, știm că duminică nu are prevăzute evenimente. Îl invit așadar pe președinte în acest weekend la televiziunea națională, ca să ne prezentăm amândoi viziunea pentru România următorilor 5 ani.

Și, pentru că eu totuși bănuiesc că teama este motivul refuzului de până acum, îi voi da domnului Iohannis un mic sprijin, de îmbărbătare, și îi voi da de acum subiectele. Să aibă suficient timp să pregătească niște răspunsuri ceva mai pertinente și mai consistente decât celebrul “Ghinion!”. Și apropo, domnule Iohannis, pentru cei ce nu au nici măcar o casă, această “notă glumeață” a dumneavoastră este o bătaie de joc cruntă și o umilință pentru care nu ați putut fi iertat nici după 5 ani! N-a râs nimeni, domnule Iohannis, la această glumă. Doar dumneavoastră le râdeți în față românilor de 5 ani de zile. Mandatul dumneavoastră e adevărata glumă.

Citeşte şi: Dăncilă îi răspunde lui Iohannis: Singura lui realizare e că a dat jos un guvern legitim prin vot. Îl invit la dezbaterea de la TVR

Domnule președinte, iată subiectele de duminică:

1. Ați promis în campania electorală din 2014 că veți renunța la imunitatea oferită de funcția prezidențială. De ce i-ați mințit pe români?

2. Cum v-ați făcut dumneavoastră datoria de președinte pentru care v-au ales și v-au plătit cetățenii, dacă în timpul mandatului ați stat mai mult în vacanță decât la muncă? Uitați o altă glumă pe care ați făcut-o astăzi, și anume că ați avut doar 3 concedii în 5 ani. La asta chiar am râs. Oare mâine ce o să ne mai spuneți, că stați în chirie?

3. Ca președinte care a călcat în picioare Constituția și a sfidat apoi deciziile Curții Constituționale, credeți că meritați voturile românilor pentru un al doilea mandat, la care vă dă dreptul tocmai Constituția României?

4. Ați făcut promisiuni mari pentru țară, domnule Iohannis, de exemplu intrarea României în Schengen sau ridicarea vizelor pentru Statele Unite ale Americii, dar nu ați reușit să vă întoarceți în țară decât cu o șapcă și trei poze. E normal, domnule președinte, să nu vă respectați în 5 ani de zile angajamentele și să veniți acum să cereți cu seninătate un al doilea mandat?

5. Ne vorbiți de România normală. Credeți că e normal să vorbiți cu nonșalanță despre justiție și integritate în timp ce dumneavoastră aveți o problemă de corupție cât casa? Sau mai exact, cât șase sau cinci case, pentru că ne-ați spus astăzi că a șasea “a fost eliminată”. Păi domnule Iohannis, dacă nu aveți probleme cu casele, cum a fost “eliminată” cea de-a șasea?

6. Tot despre România normală: În primele zile de la instalare, Guvernul PNL (guvernul dumneavoastră) a anunțat că vrea să renunțe la subvenții, că nu poate plăti salarii, că vrea să introducă noi taxe și că ar vrea ca bugetarii să muncească până la miezul nopții, asta dacă nu sunt concediați. Domnule Iohannis, acesta este Guvernul normal pe care vi-l doriți pentru România în următoarea perioadă?

7. De ce ați luat în derâdere Pactul Național pentru Bunăstarea Românilor propus de PSD, un act care oferea oamenilor o minimă asigurare împotriva tăierilor de pensii și salarii promovate în urmă cu câțiva ani de aliații dumneavoastră din PNL?

8. Domnule Iohannis, poate ne spuneți până la urmă adevăratul motiv al refuzului de până acum de a participa la o dezbatere cu mine, ca să lămuriți dumneavoastră personal dilema despre care vorbeam. Este teama de o confruntare brutală cu eșecul dumneavoastră ca președinte sau este disprețul față de români? (Vă reamintesc în acest context că există peste 9 milioane de motive pentru a participa la o dezbatere, pentru că sunt peste 9 milioane de români care au votat în turul 1).

9. Ca să extindem problema dezbaterilor, a dialogului și a prezenței dumneavoastră publice: De ce nu ați acordat nici măcar un interviu în această campanie și nu ați participat în cei 5 ani la vreo emisiune televizată sau vreun interviu? Credeți că nu aveți de dat niciun răspuns la întrebările românilor? Nicio vorbă despre ce ați făcut sau n-ați făcut în acest mandat? Veniți și ne spuneți astăzi că este “o idee interesantă”. E jenant, domnule președinte ca abia acum să vă vină ideea.

10. Și o ultimă întrebare, care să vă ajute să faceți un bilanț fulger al celor 5 ani de mandat: Domnule Iohannis, chiar nu vă îngrijorează absența dumneavoastră din costumul de președinte pe care-l purtați? Nici rușine nu vă provoacă?

Îi rog pe români să îmi transmită și alte întrebări pe care să i le adresez domnului Iohannis în numele lor la confruntarea de duminică, pe care sper să o accepte. Ar fi inacceptabil să își bată joc până la capăt de o țară întreagă.

Sper ca “atenția și îngrijorarea” pe care le manifestă de obicei Klaus Iohannis când vine vorba de țara lui să fie suficiente de data aceasta și să înțeleagă că are o datorie morală față de cetățeni să se prezinte în fața lor, chiar dacă astăzi ne-a spus cu aroganță că dumnealui nu vede utilitatea publică a unei astfel de discuții. Ghinion, românii o văd!”, a transmis Viorica Dăncilă.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
Românii vor fi amprentați. Obligație pentru noile buletine cu cip. Te prezinți la serviciul comunitar
Playtech.ro
Moștenitor în străinătate. Unde se face procura pentru succesiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Bijuteria renăscută din colbul ruinelor: Povestea unui lăcaș legendar din România ce ascunde secretele trecutului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Cea mai mare teamă a lui Papa Francisc înainte de moarte. Ultimele ore din viață
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH