Dragnea: Proiectul legii achiziţiilor publice, pus în transparenţă. Dăncilă: Luăm modelul german

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, luni, după şedinţa BPN al partidului, că proiectul legii achiziţiilor publice este finalizat, el afirmând că problema n-a fost niciodată lipsa de bani, ci ”procedurile birocratice şi frâna”.
Romania TV
07 mai 2018, 11:18
Dragnea: Proiectul legii achiziţiilor publice, pus în transparenţă. Dăncilă: Luăm modelul german

„S-a discutat şi despre legea achiziţiilor publice, este finalizată, pusă în procesul de transparenţă. Urmează (ca premierul – n.r.) să mai aibă în aceasta săptămâna întâlniri cu reprezentanţii administraţiilor locale şi dacă vor conveni, vor completa, îmbunătăţi legea, pentru că este şi aici o lege care a reprezentat o frână în investiţiile şi mari, şi mici din România. Problema principală n-a fost niciodată în România lipsa de bani, ci procedurile birocratice şi frâna. Şi acum în ministere încă mai există oameni prin eşaloanele doi, poate chiar patru, care fac orice ca să blocheze astfel de investiţii”, a afirmat Dragnea, potrivit Mediafax.

Şi premierul Viorica Dăncilă a anunţat luni că, în cel mai scurt timp, va fi adoptată legea achiziţiilor publice.

„La legea achiziţiilor publice luăm modelul german”, a declarat premierul la ieşirea din reuniunea BPN al PSD.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, 18 aprilie, la începutul şedinţei de guvern, că MFP a lansat în dezbatere publică proiectul de lege privind achiziţiile publice, despre care a afirmat că este o lege aşteptată, cu modificări benefice care să ridice barierele în calea investiţiilor în România.

„Ministerul Finanţelor Publice a lansat în dezbatere publică legea achiziţiilor publice, o lege aşteptată, cu modificări benefice care să ridice barierele în calea investiţiilor în România. Am avut numeroase discuţii cu autorităţile locale, cu autorităţile centrale, cu investitorii şi am identificat principalele bariere pe care, prin intermediul acestei legi, încercăm să le eliminăm”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Comuna în care oamenii primesc vouchere de 1.000 de lei dacă reciclează PET-uri. Ce pot cumpăra cu banii primiți
Capital.ro
Călin Georgescu va fi înlăturat! De cine va fi înlocuit: Eu candidez!
Playtech.ro
Martorul din bord de care trebuie să ţii cont iarna. Şoferii ignoră semnalul de cele mai multe ori
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
De ce avem cele mai mari rate din UE. Capcanele în care cad românii când se împrumută la bănci ANALIZĂ
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Tania Budi și șeful pazei lui Călin Georgescu, relație de cinci ani
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
Gene Hackman a murit! A fost găsit fără viață alături de soția sa, Betsy Arakawa, și de câinele lor
Cancan.ro
Tavi Colen și Emma de la ZU s-au căsătorit civil în mare SECRET, după 16 ani de relație!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cel mai mare actor. A fost o legendă, unul dintre cei mai buni actori ai tuturor timpurilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Armata Israeliană Rămâne În Zona Tampon de la Frontiera cu Libanul pe Termen Nedeterminat
MediaFlux
The Economist retrogradează România de la democrație la regim hibrid. Singura țară astfel catalogată din UE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană